Experții de la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate consideră că este necesar de stabilit un mecanism mai clar de identificare și prescriere a medicamentelor compensate, astfel încât medicii să fie siguri pe acțiunile lor și să se evite erorile. 

Printre dificultățile de procurare a medicamentelor compensate cetățenii invocă lipsa farmaciilor în localitățile mici, absența sau insuficiența unor medicamente compensate în farmaciile din localitățile mai mici, lipsa medicamentelor la depozit, rețeta completată incorect și ambalajul care nu corespunde cu cantitatea de medicamente prescrise. 

Directoarea Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, Stela Bivol, a observat „un paradox privind accesibilitatea la medicamente: Pe de o parte cheltuielile de buzunar ale populației au crescut de la 67% la 74%, iar pe de altă parte și cheltuielile publice pentru asigurarea medicamentelor sunt în creștere”.

Secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, a spus că lista medicamentelor compensate trebuie revizuită odată la 2-3 ani, astfel încât tratamentul medicamentos să fie atât eficient, cât și cost-eficient.

În 2017, piața farmaceutică din Republica Moldova se estima la aproape 3 miliarde de lei, iar cantitatea de medicamente procurate, prin achiziții publice, în același an a fost de 451 milioane de lei. Totodată, cheltuielile pentru medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a fost de circa 524 milioane de lei. Aproape două miliarde de lei reprezentă cheltuielile din buzunar ale populației pentru procurarea medicamentelor prin rețeaua farmaciilor comunitare.

Studiul a fost elaborat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate cu suportul financiar al Departamentului Sănătate Publică în cadrul proiectului „Sporirea accesului populației la medicamente”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!