Partidele PAS și PPDA au avut cheltuieli modeste, în primele șase luni ale anului 2019, comparativ cu cele ale PSRM și PD. Timp de șase luni, partidul condus de Maia Sandu a cheltuit puțin peste 428 de mii de lei, iar cel în frunte cu Andrei Năstase - de trei ori mai puțin – 145 mii de lei, relatează Ziarul de Gardă.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de prim-ministra Maia Sandu a intrat în anul 2019 cu un buget de peste 324 de mii de lei, iar în primele șase luni a reușit să mai acumuleze un milion de lei. Majoritatea sumei, 918 mii de lei, constituie subvenții de la bugetul de stat, alte 106 mii lei reprezintă donații, iar 45 de mii de lei – cotizațiile membrilor de partid.
La fel ca în cazul PAS și marea parte a bugetului pentru jumătate de an a Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA) constituie subvenții de la stat: 937 de mii de lei. Din donații, PPDA a adunat puțin peste 108 mii lei, iar cotizațiile membrilor de partid au adus un aport de aproape 8 mii de lei la bunăstarea formațiunii politice.
În iulie, când au prezentat la CEC Rapoartele privind gestiunea financiară, în contul formațiunii PAS se aflau 970 mii de lei, iar în contul PPDA existau 920 mii de lei.
Democrații au cheltuit în șase luni echivalentul bugetului anual a 22 de localități: 44 de milioane de lei.
.
Vezi și aceste știri

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski
