Președintele ședinței de judecată și încă un judecător al tribunalului din Jakarta au primit în plin loviturile de curea aplicate de avocat și au fost transportați ulterior la spital. Imediat, avocatul a fost imobilizat de agenți și dus la poliție. El va fi acuzat de agresiune și sfidarea curții.


Avocatul Desrizal Chaniago îl apăra pe Tomy Winata, un bogat om de afaceri din Indonezia, care, de altfel, și-a cerut scuze pentru comportamentul apărătorului său. Magnatul s-a declarat surprins și a spus că regretă aceste fapte, a relatat presa indoneziană.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!