Proiect de lege: Inițiativele semnate de 10 mii de cetățeni vor ajunge pe agenda Parlamentului (VIDEO)

Proiect de lege: Inițiativele semnate de 10 mii de cetățeni vor ajunge pe agenda Parlamentului (VIDEO)
Foto: privesc.eu

O inițiativă legislativă care va permite cetățenilor să pună subiecte pe ordinea de zi a comisiilor parlamentare și să le supună dezbaterilor în plenul Parlamentului a fost înregistrată azi la Parlament de deputații blocului ACUM, Radu Marian și Dan Perciun. Potrivit lor, pentru ca un proiect de lege să ajungă pe agenda Legislativului va fi nevoie de 10 mii de semnături colectate online (doar nume, prenume și IDNP).

„Vom prezenta un mecanism de petiționare colectivă a Parlamentului, astfel încât cetățenii să poată pune subiecte pe ordinea de zi a Legislativului, dacă există un număr suficient de mare de cetățeni care consideră că subiectul merită să fie discutat direct în Parlament”, a declarat Dan Perciun.

Cei doi parlamentari s-au inspirat din practica existentă în Parlamentul Marii Britanii, dar care ar exista și în țări ca Estonia, Canada și Olanda.

„O inițiativă cu 10.000 de semnături va putea ajunge în dezbateri în Parlament. Semnăturile pot fi și online și fizice, vor fi cerute date puține, ca să fie o procedură ușoară. Apoi Parlamentul va decide dacă va include inițiativa în procesul legislativ”, a specificat Radu Marian, menționând că datele semnatarilor vor fi criptate.

Cu toate acestea, nu orice inițiativă va fi acceptată. Ideile utopice sau cele care instigă la ură sau discriminare nu vor fi acceptate.

„Proiectul de lege a fost consultat cu mai multe instituții, printre care Centrul pentru Guvernare Electronică, Direcția Petiții a Parlamentului, Direcția Juridică a Parlamentului, Parlamentul Marii Britanii”, a mai spus Radu Marian.


Deputatul speră că mecanismul va deveni realitate până la data de 1 noiembrie 2019.

Până atunci, se vor organiza consultări publice la acest subiect.

„Începeți să lucrați la proiecte de legi, la diverse propuneri. Odată ce mecanismul va deveni funcțional, o să fie mult mai simplu să le promovați. Elementul cel mai inovativ este că nu mai este nevoie de semnătură pe hârtie și semnătură electronică. E suficient să introduci numele, prenumele și IDNP-ul și e mult mai simplu să te organizezi pe online, să creezi un val de susținere pentru anumite idei”, a spus Dan Perciun.

Proiectul de lege poate fi văzut aici.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei

Cea de-a treia licitație pentru chioșcurile din capitală aduce în bugetul municipal 11 mil de lei. Cel mai scump loc a ajuns la 1,12 mil de lei

Cea de-a treia licitație pentru chioșcurile din capitală aduce în bugetul municipal 11 mil de lei. Cel mai scump loc a ajuns la 1,12 mil de lei

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Șefa statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Pe ordinea de zi, subiecte legate de creșterea prețurilor
  • 2
    Johnson spune că Rusia are câștiguri lente în Donbas și cere ca Ucrainei să i se ofere sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune
  • 3
    „O fetiță de șapte ani zăcea cu o gaură în piept, prin care se vedea cum îi bate inima”. Povestea unui medic din Mariupol, despre 22 de zile de război
  • 4
    Procurorii cer mandate de arest pe 22 din cei 24 reținuți în dosarul tranzacțiilor suspecte pe piața Forex
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.