Natalia Gavrilița a spus că vor fi anulate facilitățile fiscale care nu au scopul de echitate socială, cum ar fi înlesnirile pentru jocurile de noroc și pentru parteneriatele publice-private, dar și eliminarea cotei de 10% la TVA pentru hotele, restaurante și cafenele (HoReCa). TVA pentru sistemul HoReCa revine la 20%. Natalia Gavrilița a mai spus că vor fi majorate accizele pentru tutunul tăiat fin.

Se va elimina scutirea personală pentru veniturile anuale pentru persoanele fizice, care sunt de peste 360 de mii de lei anual. Deci, persoanele care au lunar un venit de 30 de mii de lei, nu vor mai beneficia de scutire personală.

Tichetele de masă vor fi anulate, deoarece, spune Natalia Gavrilița, „nu sunt orientate spre cetățeni. Vin să crească salariul angajatului fără ca să fie plătite impozite, asigurarea medicală și socială. Dacă e să comparăm cu alte state, astfel de scutiri sunt îndreptate spre dezvoltare. Tichetele se dau ca surplus la salariu prin cumpărarea produselor. E o modalitate de a reduce din salariul impozabil al persoanei fizice. Nu este în beneficiul angajatului și nu duce la promovarea unor beneficii”.

Începând cu 1 ianuarie 2020 se va elimina prevederea de deducere a sumei până la 500 de mii de lei la estimarea venitului impozabil, dacă venitul a fost estimat indirect. „Să fie clar, era un soi de amnistie, dacă Serviciul Fiscal estima sub forme indirecte, dacă persoana a declarat mai puține venituri, până la 500 de mii de lei, nu plăteai impozite. Noi eliminăm această prevedere”, spune Natalia Gavrilița. 

Politicile fiscale anunțate fac parte din înțelegerea cu FMI, dar totodată acestea vin să acopere cheltuielile pentru salarii, pensii și contribuții sociale. Legea salarizării, a estimat Ministerul Finanțelor, costă cu peste un miliard de lei mai mult decât dera planificat. 

Veniturile la bugetul de stat vor fi de peste 63 miliarde de lei, cu 105 milioane de lei mai mult. Deficitul bugetar va crește cu 2,9%.

Reacția PD la schimbările de taxe și impozite anunțate de Ministerul Finanțelor

Partidul Democrat a criticat politicile fiscale anunțate de Guvernarea ACUM. Guvernarea PDM a redus impozitul pe venit de la 18% la 12%, iar cei cu venituri lunare de până la 2 mii de lei nu plăteau deloc impozite.

Referitor la dublarea TVA pentru industria HoReCa (hotele, restaurante, cafenele), de la 10% la 20%, PD susține că „este o noutate proastă, deoarece democrații au redus această taxă pentru a stimula atât dezvoltarea domeniului, cât și trecerea plăților „în alb", adică plățile să fie oficiale și impozitate. Reforma promovată de PDM a fost salutată de domeniul HoReCa, iar reducerea prețurilor la aceste servicii, ca urmare a diminuării TVA, a fost resimțită pozitiv de clienți. Dublarea până la 20% a TVA în acest sector va avea un impact negativ: Domeniul va reveni la activitatea „tenebră" - când își vor ascunde veniturile reale - plățile la bugetul de stat ar putea să se diminueze, iar prețurile pentru aceste servicii să crească”.

AGORA amintește că Republica Moldova va primi tranșa de 46 de milioane de euro de la Fondul Monetar Internațional (FMI). Premierul Maia Sandu a anunțat recent pentru Radio Europa Liberă că în schimbul finanțării, Guvernul s-a angajat în fața FMI să lărgeasca baza fiscală, prin majorarea impozitelor pentru cei cu venituri mari

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!