Situația financiară a Partidului Democrat nu este una tocmai bună după plecarea lui Vlad Plahotniuc. Cel puțin asta susține președintele fracțiunii, Dumitru Diacov. Democratul a declarat, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8, că acum PDM „trebuie să numere fiecare bănuț” și în același timp „vor fi nevoiți” să caute sponsori.
Dumitru Diacov a spus că fără bugetul de care beneficia formațiunea pe timpul când era condusă de Plahotniuc „va fi trist”.
Întrebat de ce Vladimir Plahotniuc nu figurează în lista donatorilor către partid, Diacov a ridicat din umeri. Democratul a declarat că a discutat cu colegii de partid să facă analize în acest sens.
„Astăzi am vorbit la acest subiect că trebuie să facem totalurile și să vedem cum s-a întâmplat totul pentru că noi acum trebuie să calculăm orice bănuț”, susține Diacov.
Președintele de onare al partidului a mai ținut să menționeze și faptul că PDM „va fi nevoit” să caute sponsori.
„Noi avem și ceva economii și cred că ne va permite să trăim o perioadă, dar vom fi nevoiți, în orice caz, să căutăm sponsori”, a mai adăugat președintele de onoare al PDM.
Citește și: Democrații au cheltuit în șase luni echivalentul bugetului anual a 22 de localități
Vezi și aceste știri

În 2021 rata mortalității în R. Moldova a crescut cu 11,6%. Cele mai multe decese, cauzate de bolile aparatului circulator

Procurorul de caz, despre solicitarea privind arestul preventiv a fostului președinte Igor Dodon: Exista riscul eschivării
