„Am vorbit cu el la telefon după ce am fost numit în funcția de președinte al fracțiunii PDM. M-a sunat și m-a felicitat. Mi-a urat să păstrez echilibrul în partid”, a afirmat Dumitru Diacov.

Întrebat dacă a discutat cu Plahotniuc despre când va reveni în fotoliul de deputat, Diacov a declarat că nu au atins acest subiect de discuție.

„Eu chiar nu știu. El a demisionat din funcția de președinte al PDM. Din 12 iunie nu m-am mai văzut cu el.Nu l-am întrebat dacă va rămâne deputat. Dacă va considera că vrea să revină, va reveni”, a afirmat Diacov.

AGORA amintește că la 18 iulie curent Pavel Filip a renunțat să fie conducătorul fracțiunii PD în Parlament, iar conducerea i-a revenit preşedintelui de onoare al partidului, Dumitru Diacov. 

De menționat este și faptul că Vladimir Plahotniuc și-a dat demisia din funcția de lider al Partidului Democrat la 24 iunie curent. Atunci Plahotniuc a menționat că nu va mai candida la funcții de vârf a PDM.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!