Avocatul Oleg Efrim, a cărui Casă de avocatură „Efrim, Roșca și Asociații” a anunțat că îl va reprezenta pe fostul lider al Partidului Democrat, deputatul Vladimir Plahotniuc, este și membru al Consiliului de Integritate (CI) al Autorității Naționale de Integritate (ANI). El a fost desemnat din partea Guvernului, pentru un mandat de cinci ani, la 23 iulie 2017. Această situație pare să ridice semne de întrebare, în legătură cu eventuale conflicte de interese, mai ales în contextul în care ANI s-a autosesizat pentru a verifica declarația de avere a lui Vlad Plahotniuc, scrie Moldova Curată.
Faptul că unul dintre membrii Consiliului de Integritate din cadrul ANI îl va reprezenta pe Vlad Plahotniuc în fața instituțiilor statului ar putea prejudicia imaginea și credibilitatea Autorității, este de părere experta anticorupție, Mariana Kalughin. Ea a subliniat că, înainte de toate, un membru al Consiliului de Integritate ar trebui să se abțină de la reprezentarea oricărei persoane în fața Autorității Naționale de Integritate, precum și de la reprezentarea acestei persoane în oricare proces judiciar care ar putea fi conex intereselor Autorității.
Societatea este în drept să-și pună întrebări legate de aspectele morale
Solicitat de Moldova Curată, unul dintre colegii lui Oleg Efrim în Consiliul de Integritate, Viorel Rusu, delegat din partea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), a comentat pe scurt doar că societatea este în drept să își pună întrebări legate de moralitatea acestei chestiuni, întrucât aspectele legale nu sunt foarte clar definite pentru o asemenea situație specifică.
Un alt membru al Consiliului de Integritate, Dumitru Țîra, desemnat din partea societății civile, a oferit un comentariu prin mail referitor la această situație. În opinia sa, situația este destul de simplă. „Sub aspect juridic, probabilitatea să apară o situație de conflict de interese sau de incompatibilitate este foarte mică, având în vedere că, în activitatea sa, Consiliul ANI nu examinează dosare sau cazuri separate care vizează subiecții declarării. Totodată, dacă printr-o eventualitate puțin probabilă o anumită situație care ar viza declarația deputatului Vladimir Plahotniuc ar ajunge sub o formă oarecare (greu de zis care ar putea fi) pe agenda Consiliului ANI, domnul Efrim va fi obligat să declare acest conflict de interese, iar Consiliul ANI va trebui să-l examineze și să decidă dacă este sau nu conflict de interese”, a subliniat Dumitru Țîra.
Potrivit lui, ”alt aspect ține de percepțiile în societate și aici deja depinde de fiecare în parte, de educația și gândirea pe care o are fiecare persoană. Atenția asupra acestei situații este dictată de faptul că este vizat Vladimir Plahotniuc. De altă parte, deputatul Plahotniuc dispune de dreptul constituțional la apărare, iar pentru dl Efrim avocatura este profesia și activitatea de bază. Din punctul meu de vedere, activitatea profesională a dlui Efrim sau a oricărui alt membru al Consiliului nu poate influența deciziile Consiliului ANI sau activitatea acestuia”, a conchis Dumitru Țîra.Oleg Efrim: Dacă va apărea un conflict de interese, îl voi soluționa
Amintim că, pe 13 iulie, fostul președinte al PDM, Vlad Plahotniuc, a apelat la biroul de avocați fondat de Efrim. Asta după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a publicat niște documente care ar fi parte a rapoartelor Kroll, potrivit cărora Plahotniuc ar fi fost beneficiarul final al furtului miliardului din sistemul bancar moldovenesc.
Vezi și aceste știri

Marina Tauber a cerut intervenția online a lui Ilan Șor la ședința Parlamentului. Igor Grosu: A avut timp să ia bilet într-o direcție (FOCUS)

ANALIZĂ | Cum putem susține necesitățile de asistență umanitară pentru refugiații din Ucraina care ajung în Moldova, dar și prioritățile de dezvoltare a țării noastre
