A forțat geamul din zona sterilă a Aeroportului Internațional Chișinău și a părăsit neautorizat sala controlată de operatorul de aeroport SRL „Avia Invest”, deplasându-se într-o direcție necunoscută. Este vorba despre un cetățean al Tadjikistanului care nu a primit autorizație de a intra în Republica Moldova. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 24 iulie.
Potrivit informațiilor oferite de Poliția de Frontieră, anterior bărbatul a fost documentat pentru depășirea regulilor de ședere în Republica Moldova.
Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă internă și se cercetează în conformitate cu legislația în vigoare.