
Componența CSP e „o preocupare”, iar prezența ministrului Justiției în cadrul CSM e „regretabilă”. Ultimele concluzii GRECO cu privire la R. Moldova
Grupul de State Contra Corupţiei (GRECO) – Comitet specializat al Consiliului Europei în prevenirea şi combaterea corupţiei, a cerut miercuri autorităţilor Republicii Moldova să-şi intensifice eforturile pentru a pune în aplicare măsurile care vizează prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor.
・
Potrivit GRECO, până acum, statul nostru a respectat pe deplin patru din cele 18 recomandări, în timp ce a implementat parțial nouă și nu a implementat cinci.
„GRECO consideră insuficiente eforturile depuse pentru îmbunătățirea transparenței procesului legislativ. Comitetul solicită autorităților să asigure în mod sistematic publicarea în timp util a proiectelor de legi și a informațiilor aferente, permițând o dezbatere publică și parlamentară semnificativă cu privire la proiectele de inițiative legislative”, se arată într-un comunicat al Consiliului Europei.
Totodată, GRECO critică faptul că nu a fost adoptat un cod de conduită pentru deputați și că nu au fost luate încă măsuri de prevenire a diferitelor forme de conflicte de interese.
„În ceea ce privește procurorii, componența Consiliului Superior al Procurorilor rămâne o preocupare. Deşi CSP a primit o bază constituţională, GRECO regretă în special faptul că ministrul Justiţiei şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii continuă să fie din oficiu membri ai acestui organ”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, comitetul subliniază faptul că încă nu au fost introduse proceduri formale clare privind instrucţiunile ierarhice adresate procurorilor.
Pe de altă parte, GRECO salută reforma constituțională care prevede numirea procurorului general pentru un mandat unic, care nu poate fi reînnoit şi publicarea Codului de etică al procurorilor.