Fostul deputat al Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, afirmă că înterprinderea de stat „Metalferos” ar fi fost cel mai important finanțator al PDM, iar odată ce a încercat, în 2011, demonopolizarea instituției, a fost avertizat de fostul său coleg, Vasile Botnari, să nu o facă. Potrivit lui Bolboceanu, faptul că și-a menținut poziția cu privire la demonopolizarea „Metalferos” ar fi unul dintre motivele „răzbunării”. Mai exact, Bolboceanu s-a referit la dosarul în care este învinuit de trădare de patrie.
Iurie Bolboceanu susține că neînțelegerile pe care le-a avut cu liderii PDM au survenit odată cu promovarea inițiativelor de a demonopoliza „Metalferos”.
„Proiectul de lege cu privire la demonopolizarea „Metalferos” a fost înregistrat în mai multe variante. Eu am început să promovez demonopolizarea instituției. Vasile Botnari s-a apropiat de mine și m-a avertizat că „Metalferos” este principalul finanțator al Partidului Democrat și trebuie să rămână instituție monopol de stat așa cum este. Altfel, va rămâne fără finanțare. După acea discuție am încercat să explic eu rămân pe poziția mea și că „Metalferos” demonopolizat”, a declarat Bolboceanu în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.
În același timp, Bolboceanu susține că pe coridoarele Parlamentului se discuta că prin intermediul „Metalferos” circulau „sute de milioane de euro pe an”.
AGORA amintește că fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 4 ani, pentru trădare de patrie.
În cadrul procesului de judecată a fost stabilit faptul că ex-deputatul a fost racolat de către un asistent a atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, care are statut de diplomat, dar de fapt este ofițer sub acoperire al Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federației Ruse, care este un serviciu de spionaj străin.
Bolboceanu pledează nevinovat. Mai mult, a declarat că dosarul este „o răzbunare a lui Plahotniuc”.
Vezi și aceste știri

Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile

Putin planifică prima vizită externă de la începutul războiului în Ucraina. Iată unde va merge

Altercații între doi deținuți din Penitenciarul nr. 17-Rezina. Unul dintre bărbați a ajuns în Secția de terapie intensivă
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
