”Decizia Curții de Apel Chișinău de restabilire a lui Druță în funcția de șef al Curții Supreme de Justiție este o dovadă clară că sistemul de mercenari politici ai lui Plahotniuc din justiție este încă viu”, susține Maia Sandu, șefa Executivului de la Chișinău, într-un mesaj pe Facebook. Maia Sandu a precizat că același lucru este valabil și pentru procurori, care „încearcă să blocheze orice anchete privind abuzurile regimului precedent”.
„Acest lucru demonstrează că ei nu au comis abuzuri doar de frica stăpânului, ci pentru că, în esență, ei sunt la fel de toxici și periculoși pentru stat de drept și justiție echitabilă ca și criminalii din vechiul regim. În plus, deși Parlamentul urmează să aprobe în curând o lege prin care să schimbe regulile de concurs pentru funcția de procuror general, unii membri ai CSP încearcă să inițieze concursul după regulile vechi, astfel încât să înscăuneze în această funcție un nou Harunjen sau Popa”, a adăugat Maia Sandu.
Șefa Executivului a subliniat că „nici Druță, nici Popa, nici alții ca ei, locul cărora nu este în justiție, nu pot asigura o justiție independentă, iar guvernarea va întreprinde măsuri ferme pentru ca justiția sa fie făcută în baza legii, în interesul societății, nu a intereselor de partid sau de clan”.
Ion Druță și Radu Țurcan pot reveni în funcții, după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea CSM. Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care conducerea Judecătoriei Chișinău și Curții Supreme de Justiție (CSJ) a fost suspendată din funcție. Decizia a fost luată, miercuri, 24 iulie.
Vezi și aceste știri

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski
