
„Scenariul de linșaj merge după plan”: Reacția lui Leancă, după ce comisia de anchetă a cerut urmărirea sa penală
„Constat că această comisie de anchetă are un singur obiectiv: „validarea” acuzațiilor politice nefondate și denigratoare de ani de zile împotriva mea”. Declarația îi aparține fostului prim-ministru Iurie Leancă și a fost făcută după ce membrii comisiei de anchetă privind frauda bancară au decis să trimită materiale la Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze penale pe numele lui Leancă.
・
„Nu îi interesează dovezile, argumentele și probele prezentate, așa cum nu-i interesează nici elucidarea, în esență, a ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar. Oare nu e ciudat că, la o distanță de doar o oră de la așa-zisele audieri de astăzi din comisie (la care, de fapt, m-am autoinvitat – invitația lor mi-a venit ieri după ce am sunat eu un membru al comisiei) unde cei mai mulți membri păreau dezinteresați și nici nu prea au adresat întrebări; au și înaintat un demers la Procuratura Generală?!”, a declarat Leancă.
„Aceasta este încă o dovadă clară că aveau acuzațiile făcute din timp și scenariul de linșaj și denigrare merge „по плану” (n.r - după plan). Apropo, nu este oare imixtiunea politicului în Justiție atunci când un grup de deputați, fără măcar să finalizeze Raportul, dau indicații Procuraturii Generale să deschidă dosar penal?!
Îmi doresc mai mult ca oricare membru al acestei comisii, mai mult ca oricare politician aflat la putere sau în opoziție, ca frauda bancară să fie elucidată și în acest sens am fost eu cel care a chemat compania Kroll să investigheze furtul din sistemul bancar. Și chiar îmi doresc ca organele de anchetă, comisiile rogatorii să conducă investigații oneste și profesioniste, nu aberații politice debitate de diletanți”, a mai adăugat fostul prim-ministru.
AGORA menționează că fostul prim-ministru, Iurie Leancă, ar putea fi cercetat penal pentru „punerea în aplicare a procesului de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii”. Anunțul a fost făcut joi, 25 iulie, de președintele Comisiei de Anchetă privind furtul miliardului, Alexandru Slusari, pe pagina sa de Facebook.
Amintim că fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, a fost audiat marți în Comisia parlamentară de anchetă privind furtul miliardului. Potrivit președintelui comisiei, Alexandru Slusari, Drăguțanu a încercat să plaseze responsabilitatea pe alte instituții, afirmând că BNM a făcut ce a putut pentru a gestiona criza, însă nu a avut instrumentele necesare.
Comisia a decis să îi audieze, joi, de la ora 10:00, pe fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, ex-ministrul Economiei și actualul deputat, Andrian Candu, dar și pe fostul premier, Iurie Leancă. Alexandru Slusari a declarat că membrii Comisiei de anchetă analizează posibilitatea de a audia unele persoane aflate în detenție.