Numirea procurorului general interimar a fost amânată. Deși candidatul urma a fi selectat, vineri, la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), aceasta așa și nu a avut loc, din lipsă de cvorum. Doar patru membri, din cei opt care și-au anunțat prezența, au venit la întrunire.
„Conform art 77 al Legii cu privire la procuratură, ședința CSP este deliberativă dacă participă cel puțin 2/3 din membri. Azi urmau să fie prezenți opt membri. Aceștia au confirmat prezența, inclusiv ministra Justiției. Nu este cvorum. Ședința nu poate avea loc. Trei membri au anunțat că sunt internați în spital, al patrulea a spus că este în imposibilitate de a veni. Candidatura urmează a fi desemnată de Parlament”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.
La ședință au venit cei trei candidați care aspiră la funcția de procuror general interimar: Viorel Morari, Anatolie Istrate și Viorel Radețchi.
Potrivit unui proiect, aprobat de Parlament, candidatura procurorului general interimar, selectată de CSP, urma să fie aprobată de șeful statului. Pretendentul va sta la cârma Procuraturii Generale până când va fi ales un nou procuror general. Vineri, CSP urma să anunțe și concursul pentru selectarea unui candidat.
Amintim că fostul procuror general Eduard Harunjen și-a dat demisia pe 11 iulie. El a invocat în cerere „agravarea stării de sănătate”. Temporar, atribuțiile lui sunt îndeplinite de adjunctul său, Igor Popa.
Vezi și aceste știri

Zeci de oameni au rămas blocați deasupra animalelor sălbatice de la o grădină zoologică din SUA

Dodon l-a felicitat pe Lukașenko cu ocazia Zilei Independenței: „Moldova și Belarus sunt legate de o prietenie puternică”

În Islanda va fi construită cea mai mare instalație de captare a carbonului din aer
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
