Partidul Democrat a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrei Finanțelor, Nataliei Gavrilița. Anunțul a fost făcut în debutul ședinței Parlamentului de deputatul Vladimir Cebotari.
Potrivit PDM, la baza moțiunii stau noile măsuri fiscale, anunțate de Ministerul Finanțelor.
„În mai puțin de două luni, acest minister s-a arătat absolut ineficient. A preluat administrarea cu toate facturile plătite și 3 mlrd în cont, dar în două luni de zile a fost incapabil să plătească salariile și să realizeze proiectele în care e angajată R. Moldova. Nu au găsit alte soluții decât să bage mâna în buzunarul cetățenilor. Au spus că anulează tichetele de masă, dar de acest proiect beneficiază 150.000 de cetățeni. Am auzit - pentru că nu am văzut – despre intenția de a majora cu 20% taxele pentru HoReCa. A apărut peste noapte, nu a fost consultată cu nimeni. Am văzut reacția mediului de afaceri, a cetățenilor, și mulți oameni vor rămâne în stradă”, a spus Cebotari.
Democratul afirmă că partidul său e „îngrijorat” de „calculele și motivațiile care nu au nici o bază economică”.
Moțiunea a fost înregistrată și comentată de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
„Era mai logic să veniți cu moțiunea după ce ministra venea în plen să rectifice bugetul. Era mai logic măcar trei luni să dați ministerului. Noi am luat act de această moțiune, mulțumim”, a comentat scurt Greceanîi.
Amintim că Ministerul Finanțelor a anunțat un șir de majorări de taxe, printre care anularea scutirii personale pentru moldovenii cu venituri mai mari de 20.000 de lei și majorarea taxelor în sectorul HoReCa.
Vezi și aceste știri

Deputații amăgesc sistemul electronic din Parlament? Lilian Carp sesizează că unii deputați ar vota pentru alți colegi lipsă (FOCUS)

Transportatorii amenință cu o nouă grevă. Ce-i nemulțumește de această dată
