România. Ce a declarat bărbatul suspectat de omorul Alexandrei: „Am dat foc la niște haine să mă protejez de țânțari”

România. Ce a declarat bărbatul suspectat de omorul Alexandrei: „Am dat foc la niște haine să mă protejez de țânțari”
Foto: Digi24


Anchetatorii au găsit, la percheziițiile făcute la domiciliul lui Gheorghe Dincă, suspectul din Caracal bănuit că ar fi ucis-o pe tânăra Alexandra Măceanu, un butoi metalic cu cenușă în care, prin cernere, au fost descoperite mai multe fragmente de oase calcinate și 21 bucăți dinți de natură umană, scrie Digi24

Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănțișor de damă, două fragmente de lănțișoare accesorii, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum și o bucată similară unei monturi de inel ce prezenta urme de ardere. De asemenea, în autoturismul suspectului anchetatorii au găsit un cercel. Mama Alexandrei a recunoscut toate aceste obiecte ca aparținând fiicei sale.

Gheorghe Dincă a fost acuzat de viol și trafic de persoane. El a declarat, potrivit unor surse din anchetă, că nu este de acord cu încadrarea juridică a faptelor și nu recunoaște faptele pentru care e cercetat.

Confruntat cu probele de mai sus, Gheorghe Dincă a declarat anchetatorilor:

„Mi s-a prezentat fotografia numitei Măceșanu Alexandra Mihaela și declar că nu o cunosc. Nu am văzut-o niciodată. Nu am transportat-o niciodată pe aceasta cu autoturismul. (...) Am dat foc la niște haine ca să mă protejez de țânțari. Le-am lăsat fumegând. Cred că în jur de ora 20:00 am făcut focul. Nu știu dacă i-am deranjat pe vecini. Și ei fac fum în curte. Nu am mai plecat cu mașina de acasă. După aceea m-am culcat și m-am trezit la ora 06:00, când au venit polițiștii la percheziție”.

Lipsa unui cadavru a alimentat speranța părinților. Mama Alexandrei a declarat că speră ca fiica ei să fie în viață, gândindu-se, în primul rând la faptul că suspectul nu a recunoscut nicio faptă.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată.

Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 48 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Președintele american Joe Biden a cerut încetarea păcii, după o convorbire cu premierul Israelului

Președintele american Joe Biden a cerut încetarea păcii, după o convorbire cu premierul Israelului

Impactul programului de muncă prelungit: Peste 740 de mii de persoane au murit din cauza accidentului vascular cerebral

Impactul programului de muncă prelungit: Peste 740 de mii de persoane au murit din cauza accidentului vascular cerebral

SUA promite donații de 20 mln doze de vaccin anti-COVID în scurt timp pentru țările care au nevoie

SUA promite donații de 20 mln doze de vaccin anti-COVID în scurt timp pentru țările care au nevoie

Advertoriale
Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale. Ce tehnologii să așteptăm de la Moldcell și de ce astăzi încă nu avem nevoie de 5G (VIDEO)

Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale. Ce tehnologii să așteptăm de la Moldcell și de ce astăzi încă nu avem nevoie de 5G (VIDEO)

Constantin Caragia: „Vinul este un organism viu, care are propriul său caracter”

Constantin Caragia: „Vinul este un organism viu, care are propriul său caracter”

Cum s-a reușit integrarea culturii de soia cultivate în Moldova în lanțul valoric la nivel local și global. Experiența proiectului „Donau Soya” (VIDEO)

Cum s-a reușit integrarea culturii de soia cultivate în Moldova în lanțul valoric la nivel local și global. Experiența proiectului „Donau Soya” (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Rusanda Alexandru, despre viața la țară și puterea de a merge împotriva valului (VIDEO)
    Oameni ca tine: Rusanda Alexandru, despre viața la țară și puterea de a merge împotriva valului (VIDEO)
  • Oameni ca tine: A vândut o casă din sat pentru a începe o afacere în capitală. Povestea lui Vadim Sirițanu, tânărul care face din cafea teorie și invers (VIDEO)
  • Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Au rămas numai cu „vrutul”. Candidații la funcția de prim-ministru care nu au mai ajuns șefi de guverne (AUDIO)
  • Nicolae Manolov - XOR, investiții din SUA, IT, venituri de 10.000.000 $ anual | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Supă-cremă aromată cu țelină și bacon – sănătate și savoare în farfurie
  • Zdarova Natasha a încins o horă alături de câteva tinere nepaleze pe melodia „Foaie verde...
Cele mai populare
  • 1
    Mișcarea Populară Antimafie îndeamnă partidele pro-europene și unioniste să susțină în mod condiționat Partidul Acțiune și Solidaritate
  • 2
    Nu au scos nici un cuvânt. 11 deputați nu au vorbit deloc în plenul Legislaturii a X-a
  • 3
    PUN refuză propunerea AUR de a participa împreună la alegerile parlamentare
  • 4
    De unde a luat Gațcan uniforma pentru 9 mai? Armata Națională: Toate uniformele de gală sunt în depozite
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.