Pe 24 iulie, cu doar trei zile înainte de acțiunea de protest plănuită în fața Primăriei de la Moscova, a primit 30 de zile de arest. Din izolator a ajuns direct la spital, scrie portalul Meduza.

Oftalmologul Anastasia Vasilieva, care l-a tratat pe Navalnîi după ce, în aprilie 2017, a fost stropit cu verde de briliant pe față, a pus la îndoială diagnoza oficială anunțată. Ea a scris pe rețelele de socializare că, împreună cu un alt medic apropiat lui Navalnîi, a mers la spitalul nr. 64, acolo unde era internat opozantul, încercând să-l examineze. Acest lucru nu a fost însă posibil din cauza „întregului convoi” de la salonul în care se afla pacientul.

Chiar și așa, i-a reușit să-l vadă pe opozant prin ușa întredeschisă. Potrivit Anastasiei Vasilieva, diagnoza ar fi următoarea: „Edem sever și hiperemie a pleoapelor superioare și inferioare, dar și în regiunea periorbitală (din jurul ochilor), descărcare purulentă din cavitatea conjunctivă dreaptă, mâncărime severă. Multiple erupții pe piele în regiunea gâtului, spatelui, pieptului și a brațelor. Din punct de vedere clinic, simptomele corespund kerato-conjuctivitei acute și dermatitei, dar și intoxicării generale (leziuni ale pielii corpului)”, se arată în postarea ei pe Facebook.

În contextul în care, potrivit ei, Navalnîi nu ar suferi de nicio formă de alergie, a mâncat ceea ce au consumat și alții și nu și-a schimbat produsele de igienă, medicul crede că „o asemenea reacție putea fi provocată de substanțe chimice necunoscute”.

Anastasia Vasilieva a mai subliniat faptul că directorul spitalului nr. 64 face parte din partidul apropiat lui Vladimir Putin – „Rusia Unită”, deși anterior negase acest lucru.

La spital au venit câțiva colegi ai opozantului rus, în speranța să-l vadă. Aceștia au fost însă alungați de poliție, iar unii au fost reținuți. Presa din Rusia scrie că printre cei reținuți s-ar afla și câțiva jurnaliști, juristul fondului de luptă împotriva corupției și președintele Uniunii lucrătorilor culturali, Olga Bulaeva. Doar jurnaliștii au fost eliberați după verificarea documentelor.

Amintim că, în urma protestelor din 27 iulie, organizate în fața Primăriei de la Moscova, au fost reținute peste 1.300 de persoane, iar poliția a fost violentă.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!