Prim-ministra a venit luni la ședința Consiliului Audiovizualului (CA) pentru a cere demisia in corpore a membrilor instituției. Maia Sandu le-a spus funcționarilor că nu a observat o schimbare în comportamentul instituției de după schimbarea puterii și i-a îndemnat să nu fie ultimii servitori ai fostului regim oligarhic care pleacă din funcții.
„Ce am văzut în ultimele săpt, după ce țara a început să se elibereze de regim oligarhic, e că aici, la Consiliul Audiovizualului, nu s-a văzut eliberarea de acest regim. Nu s-a vorbit despre instituții media care au încălcat Codul Audivozualului, care au fost finanțate incorect, care distribuie fake news-uri și fac manipulare. Toate aceste lucruri se întâmplă în continuare. Aceste lucrări se regăsesc în rapoartele de specialitate. Cu anume excepții, membrii Consiliului n-au reușit să-și îndeplinească obligațiunile de serviciu. Membrii acestuia au eșuat în timp și continuă să implementeze aceleași potlici, să aibă aceleași atitudini față de unele instituții media”, s-a adresat șefa Executivului membrilor CA.
„Sunt aici să vă cer demisia în corpore, să deblocați situația, pentru ca să se aleagă o nouă componență a Consiliului. Dumneavoastră cunoașteți cât de important e ca cetățeanul, când ia o decizia, aceasta să fie una informată. La câtă propagandă s-a făcut în spațiul public, în ultimii ani, oamenii cu greu au putut fi informat normal. Haideți să fim corecți față de cetățeni, să nu mai rămâneți dumneavoastră o insulă de opoziție față de acest proces de democratizare. Nu cred că are rost și că vă faceți plăcere să fiți ultimii care se opun procesului de curățare”, a mai spus Maia Sandu.
Prim-ministra a plecat fără a auzi o replică din partea președintelui Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol. „Vreau să văd acțiuni”, a menționat lidera PAS.
Amintim că, la 3 iulie curent, membrii Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media din Parlament au cerut demisia in corpore a membrilor CA. S-a întâmplat după ce deputații au dat aviz negativ și au respins raportul de activitate pentru anul 2018 al CA.