Astronomii au descoperit trei noi exoplanete, aflate la 73 de ani lumină de Pământ

Astronomii au descoperit trei noi exoplanete, aflate la 73 de ani lumină de Pământ

O echipă de oameni de ştiinţă a anunţat că a descoperit trei noi planete în afara sistemului nostru solar. Acestea orbitează o stea aflată la o distanţă de 73 de ani lumină de Pământ, relatează Press Association, citată de Agerpres.

Trioul se numără printre cele mai mici şi cele mai apropiate exoplanete identificate de satelitul pentru supravegherea exoplanetelor (Transiting Exoplanet Survey Satellite - TESS) al agenţiei spaţiale americane NASA, trimis în spaţiu în 2018 cu scopul de a găsi lumi noi, care ar putea susţine viaţă.

În sistemul TOI-270 a fost descoperită o planetă „super-Pământ” stâncoasă, puţin mai mare decât Terra, şi două planete „sub-Neptun” gazoase, de aproximativ două ori mai mari decât Pământul.

Deşi se estimează că temperatura de pe una dintre cele mai îndepărtate planete ar putea susţine unele forme de viaţă, atmosfera sa este considerată însă prea densă şi creează un intens efect de seră, ceea ce face puţin probabil ca aceasta să găzduiască apă şi viaţă.

Totuşi, oamenii de ştiinţă estimează că există şanse mai bune în acest sens pe alte planete aflate dincolo de TOI-270 d, cea mai îndepărtată dintre cele trei.

Descoperirea, publicată în Nature Astronomy, a stârnit interesul cercetătorilor aflaţi în căutarea unei planete tip „veriga lipsă”, care nu există în sistemul nostru solar. În sistemul nostru există planete mici, stâncoase, precum Pământul, Mercur, Venus şi Marte, sau planete mult mai mari, dominant gazoase, cum ar fi Saturn, Jupiter, Uranus şi Neptun, însă nimic între acestea, nicio planetă tip „veriga lipsă”.

„TOI-270 ne va permite în curând să studiem această „verigă lipsă” dintre planetele stâncoase asemănătoare Pământului şi planetele mini-Neptun cu preponderenţă gazoase, deoarece aici toate aceste tipuri s-au format în acelaşi sistem”, a declarat cercetătorul principal Maximilian Gunther, de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.

Cea mai apropiată dintre cele trei planete - TOI-270 b - are nevoie de puţin peste trei zile pentru a orbita în jurul stelei sale. TOI-270 are nevoie de 5,7 zile, iar TOI-270 d de 11,4 zile.

TESS a fost lansat anul trecut, la 18 aprilie, şi este conceput pentru a observa aproape tot cerul.

Satelitul caută deformări ale luminii ce ar putea trăda prezenţa unei planete care trece sau „tranzitează” prin faţa stelei gazdă. „TOI-270 este un adevărat Disneyland pentru ştiinţa exoplanetelor”, a continuat Gunther. „Este un laborator excepţional din multe motive”, a adăugat el.

În aprilie, TESS a găsit prima sa planetă de dimensiuni similare Pământului, care orbitează o stea aflată la 52 de ani lumină distanţă - deşi temperaturile de peste 400 grade Celsius exclud orice perspectivă de a găsi viaţă pe aceasta. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc

Advertoriale
10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer
  • 2
    Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României
  • 3
    Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă
  • 4
    Sfârșitul politic al lui Putin: experții ucraineni, despre un eventual atac al Rusiei asupra Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.