
Directoarea INJ îi răspunde Maiei Sandu: „Nu dețineți competența să-mi cereți demisia” (VIDEO)
„Nu dețineți competența să-mi cereți demisia”. Asta a declarat directoarea Institutului Național al Justiției (INJ), Diana Scobioală, într-o adresare video dedicată șefei Executivului, Maia Sandu. Asta după ce prim-ministra a cerut demisia conducerii INJ, acuzând practici de corupție și nivelul redus de pregătire a viitorilor procurori și judecători.
・
„Doamnă prim-ministru, vă îndemn să studiați Legea cu privire la INJ și veți afla că INJ nu se află în subordinea Guvernului. Respectiv, dvs nu dețineți competența să-mi cereți demisia. Într-o altă declarație a dvs, am aflat că intenționați să modificați legea și să plasați Institutul sub controlul Guvernului. Este o practică asiatică și vine în contradicție cu principiile care au stat la baza creării instituției și cu recomandările Consiliului Europei”, a declarat Diana Scobioală.
Cât despre declarațiile Maiei Sandu, precum că la INJ există practici de mituire la admitere, dar și la absolvire, directoarea instituției a spus: „După ce săptămâna trecută chiar ministra Justiției a declarat că în RM nu se mai admite principiul nevinovăției, astăzi nu mă mai miră acuzațiile nefondate și neprobate. Poate nu cunoașteți, dar numai la un an de la preluarea mandatului meu, am implementat admiterea electronică, ceea ce presupune două teste scrise în fața computerului”.
Contrar celor spuse de șefa Guvernului, Diana Scobioală a menționat că nivelul de pregătire a absolvenților corespunde standardelor internaționale. Cu referire la declarația Maiei Sandu, care a spus că este insuficientă pregătirea a 20 de judecători și a 20 de procurori pe an:
„Nu înțeleg de ce mie îmi faceți reproșuri cu privire la numărul mic de candidați instruiți la INJ. În condițiile în care nu INJ stabilește numărul de locuri scoase la concurs. Este competența CSM și CSP, care, în fiecare an, ne oferă aceste locuri în funcție de funcțiile vacante. Apropo, înainte de a modifica legea vă dau o informație: aveți o rezervă de cca 60 de tineri instruiți la INJ, promoția 2017, 2018, 2019, care până în prezent își așteaptă rândul să fie angajați de CSM”, a spus șefa INJ.
Șefa Guvernului a cerut, luni, demisia conducerii Institutului Național al Justiției. Maia Sandu și-a motivat solicitarea prin nivelul înalt de corupție și a lipsei de integritate a multor judecători și procurori din Republica Moldova. Potrivit ei, numărul de 20 de judecători și 20 de procurori care urmează a fi instruiți la INJ, în perioada 2019-2021, este prea mic pentru reformarea sistemului de drept, care are nevoie urgentă de tineri profesioniști și integri. Prim-ministra a solicitat Ministerului Justiției să vină cu propuneri urgente pentru a dubla sau tripla numărul de persoane admise la INJ.