O tragedie a avut loc aseară în orașul Criuleni. Un copil de zece ani a murit și un altul de 11 ani a fost transportat de urgență la spital după ce o grenadă a explodat. Potrivit oamenilor legii totul s-ar fi petrecut în curtea unui bloc cu cinci etaje.
„În intervalul orelor 20.00 – 20.20 poliția a fost alertată de către o doamnă, precum că s-a produs o deflagrație și că sunt jertfe. Echipa care s-a deplasat la fața locului, din cercetările preventive, a stabilit că unui copil născut în 2009, posibil, i-ar fi explodat o grenadă în mână. Preventiv s-a stabilit că băiatul a luat grenada din gospodăria proprietarului casei unde locuia. La spital mai este un copil rănit și o doamnă, care stătea pe afară cu copiii, dar ei sunt în afara pericolului”, a declarat șeful Inspectoratului de Poliție Criuleni, Oleg Cioban, citat de estcurier.md.
Potrivit medicului de gardă, copilul care a rămas în viață a fost adus la spital în stare conștientă. Acesta avea răni la cap, și este ținut sub observație.
Aceeași sursă notează că mama băiatului se afla la serviciu, când s-a întâmplat totul, și presupune că fiul său ar fi găsit grenada în ocolul pentru animale, pe care îl are concubinul său în curtea casei.
Deocamdată nu se știe, cui i-a aparținut muniția și de unde cu exactitate au luat-o copiii. Un locuitor al blocului din imediata apropiere, care fuma la balconul său de la etajul trei în momentul producerii deflagrației, a spus că în curte la acel moment se jucau cel puțin zece copii.
Bărbatul a văzut parțial cele întâmplate, însă a observat norul de praf și a auzit bubuitura în momentul în care copilul s-a aproiat de grenada aruncată într-o parte și ar fi vrut s-o ridice.
Mai multe mașini parcate în apropiere au rămas cu geamurile ciuruite. O schijă a spart geamul unui apartament de la etajul trei al blocului de vizavi.
Polițiștii au extins zona cercetării și împreună cu experții criminaliști încearcă să stabilească cât mai multe detalii despre cele întâmplate.
Vezi și aceste știri

Președinta Comisiei Europene consideră imposibilă o revenire la relațiile normale cu Rusia

Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA

Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
