Partidul USB va participa la alegerile parlamentare noi din circumscripții, dar și la cele locale

Partidul USB va participa la alegerile parlamentare noi din circumscripții, dar și la cele locale

Partidul Uniunea Salvați Basarabia (USB) va participa la alegerile parlamentare noi din circumscripții, dar și la cele locale din 20 octombrie curent. Decizia a fost luată duminică, 4 august, în cadrul Consiliului Republican al formațiunii.

„USB va avea candidați în toate cele patru circumscripții uninominale și candidați la nivelul raioanelor, satelor, orașelor, precum și candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău”, se arată într-un comunicat al partidului.

„USB a decis în cadrul consiliului republican să nu facă coaliții post-electorale cu nici o forță politică care este împotriva Unirii, împotriva integrării europene, împotriva democrației și a statului de drept, inclusiv nu vom coaliza post-electoral cu PSRM. Nu vom face cu socialiștii niciun fel de coaliții temporare sau permanente, pentru că ar însemna să facem coaliție cu Rusia”, a mai adăugat conducerea USB.

Publicitate

AGORA amintește că la 21 iunie curent o nouă formațiune politică unionistă a fost lansată la Chișinău, în frunte cu fostul vicepreședinte al Partidului Liberal, Valeriu Munteanu.

„Basarabia va renaște din propria cenușă precum pasărea Phoenix din cenușă”, a declarat Munteanu, afirmând că scopul noului partid politic este unirea Basarabiei cu România. Formațiunea se declară în opoziție cu actuala guvernare PSRM-ACUM.

Menționăm că alegerile locale generale din Republica Moldova vor avea loc la toamnă. Astfel, primăriile și consiliile locale și raioane își vor alege conducătorii la data de 20 octombrie 2019.

Totodată, în aceeași zi vor avea loc și alegerile parlamentare noi din patru circumscripții uninominale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal