Postul de televiziune PRIME, sancționat de CA cu zece mii de lei pentru încălcarea drepturilor copilului

Postul de televiziune PRIME, sancționat de CA cu zece mii de lei pentru încălcarea drepturilor copilului

Postul de televiziune PRIME a fost sancționat de Consiliului Audiovizualului cu zece mii de lei. Se întâmplă după emiterea unei emisiuni în care a fost povestită pe larg povestea unei minore care a fost abuzată sexual de tatăl vitreg. În urma abuzului fata a născut un copil, iar acum este însărcinată cu al doilea. Minora a justificat acțiunile tatălui vitreg spunând că între ei există sentimente de dragoste. 

Consiliul de Presă din Moldova a solicitat CA efectuarea unei analize repetate a edițiilor emisiunii, deoarece în cadrul transmisiunii ar fi fost încălcate anumite prevederi legale.

Potrivit solicitării Consiliului de Presă, în cele două ediții s-au comis abateri grave de la normele deontologice, încălcându-se legea cu privire la protecția copilului. Deși numele fetei a fost schimbat, specialiștii sunt de părere că indetitatea acesteia nu a fost păstrată, întrucât ea putea fi recunoscută după voce, iar în studiou au fost invitate rudelor acesteia.

Potrivit membrilor Consiliului Audiovizualului, în asemenea cazuri postul de televiziune ar fi trebuit să fie sancționat cu o sumă cuprinsă între zece și 15 000 de lei. Membrii CA au decis să sancționeze PRIME cu 10 000 de lei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.