Noi acţiuni cu caracter provocator întreprinse de aşa-numitele structuri de forţă transnistrene

Noi acţiuni cu caracter provocator întreprinse de aşa-numitele structuri de forţă transnistrene

Deși autorităţile de la Chișinău le-au propus reprezentanților aşa-numitelor structuri de forţă transnistrene să se abţină de la acţiuni unilaterale care ar tensiona situaţia în Zona de Securitate, reprezentanții de la Tiraspol au ignorat propunerea.

Astfel, pe 31 iulie curent, un colaborator de poliție din Republica Moldova a observat un grup din patru persoane. Acestea erau îmbrăcate în uniformă militară de câmp, iar pe ecusoanele de pe mâna stângă purtau inscripția „пограничные войска”. Conform epoleților dețineau grade speciale de „locotenent colonel”, „maior”, „căpitan” și „plutonier major”.

Așa-zișii ofițeri au refuzat să se legitimeze, afirmând că au venit să stopeze niște lucrări desfășurate ilegal. La apariția reprezentanților direcției cadastru din or. Dubăsari, „grănicerii” sau retras spre șoseaua Grigoriopol – Dubăsari.

Despre încălcarea regimului Zonei de Securitate de către așa-numitele structuri de forță ale Tiraspolului, Delegația Republicii Moldova a informat componentele Comisiei și Comandamentul Militar Întrunit și a solicitat întreprinderea măsurilor ce se impun în vederea detensionării situației în regiunea localității menționate.

În cadrul întrunii co-președinților din CUC, de pe 02 august 2019, conducătorul delegației transnistrene a dat asigurări că nu vor exista acțiuni care vor tensiona situația în Zona de Securitate.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.