În Republica Moldova a fost lansat un portal web în care oricine poate vedea datele privind executarea bugetului de stat. Buget.mf.gov.md a fost prezentat astăzi la Ministerul Finanțelor.
„Acest portal ne va permite vizualizarea datelor privind executarea bugetului și este destinat atât cetățenilor fără cunoștințe în domeniu, cât și utilizatorilor mai avansați, care doresc să utilizeze niște instrumente mai sofisticate de cercetare a datelor”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina.
„Elaborarea acestui portal este dovada concretă a angajamentului Guvernului R. Moldova față de transparență și responsabilitatea actului de guvernare. Începând cu ziua de astăzi toți cetățenii R. Moldova vor avea acces la informații cheie despre bugetul național, dar și cel local și nu doar aceasta. Portalul bugetar este destinar tuturor tipurilor de utilizatori: de la cetățeni simpli fără cunoștințe specializate la cercetători, economiști, jurnaliști ce scriu despre finanțele publice și organizațiile de tip think-thank.
Transparența reprezintă mai mult decât simpla publicare a informației. Transparența înseamnă oferirea informației într-un mod accesibil și ușor de înțeles, și portalul asigură acest lucru”, a declarat ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan.
„Plătitorii de impozite pot vedea cum le sunt cheltuiți banii”, a adăugat diplomatul.
Lansat astăzi, portalul va fi perfecționat în următorul an în funcție de cerințele publicului.
Portalul a fost realizat în cadrul Programului de Transparență Bugetară în Republica Moldova implementat de Corpul de Voluntariat al Serviciilor Financiare (FSVC) cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Datele din portal sunt preluate automatizat de la Ministerul Finanțelor.
Vezi și aceste știri

Edineț: Un bărbat a rămas blocat sub o placă de beton în timpul unor lucrări de demolare. Intervenția salvatorilor

Performanța demnă de aur a unui pompier din Moldova: Sportivul Mihai Bradu s-a întors câștigător de la turneul internațional de lupte greco-romane de la Roma

Ministerul de Externe al României, după amenințările lui Medvedev în adresa R. Moldova: O retorică falsă a Kremlinului, cu care ne-am obișnuit
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
