Bun venit la „Poarta iadului” din Siberia, cum i se mai spune craterului Batagai. De mai bine de două luni, zonele din centrul și estul Siberiei sunt sufocate de fumul degajat de cele mai grave incendii forestiere din ultimele decenii. Regiunile afectate de incendii se întind pe o suprafață cât jumătate din cea a Statelor Unite.

Fred Pleitgen - corespondent CNN: Iată unul dintre motivele pentru care aceste incendii sunt atât de periculoase și se extind atât de repede. Sunt foarte mulți copaci morți, multă vegetație moartă în această regiune. Toate acestea nu numai că se aprind foarte ușor, dar ele înmagazinează tone de dioxid de carbon, eliberat acum în atmosferă.

La distrugerile imediate ale florei și faunei și efectele negative asupra sănătății oamenilor se adaugă nivelul uriaș, alarmant, de fum degajat, care accentuează efectul de seră, principalul vinovat pentru încălzirea globală. Fumul din Siberia a ajuns până în Alaska.

Clare Nullis - Organizația Mondiala de Meteorologie: Doar în luna iunie (2019 - n.r.) aceste incendii au emis 50 de megatone de dioxid de carbon în atmosferă. O cantitate echivalentă cu toate emisiile anuale de CO2 ale Suediei. Adică, mai mult decât au emis incendiile de vegetație din zona arctică, dacă am combina datele lunii iunie între 2019 și 2018.

Exista însa un pericol și mai mare, și deloc îndepartat, cum am crede mulți.

Fred Pleitgen - corespondent CNN: Acest sunet este provocat de gheața și pământul înghețat care se rup în bucăți. Încălzirea globală, în acțiune. Rușii îi spun acestui loc „Poarta către iad", pentru că arată de parcă Pământul se scufundă și iese la lumină o lume din adâncuri. În această regiune, există temerea că o eroziune atât de rapidă ar putea distruge orașe întregi, cât de curând.

Asta, pentru că în Siberia, sub fundațiile multor clădiri este permafrostul, sol înghețat timp de mii de ani și care acum, din cauza creșterii temperaturilor la nivel global, a început să se topească.

Alexander Fedorov - Institutul pentru Permafrost, Iakuțk: Ritmul procesului de topire crește. Punctul din care nu mai există întoarcere este aproape. Suntem într-o situație critică în ceea ce privește permafrostul.

Nu numai rușii au această problemă. Permafrostul este specific regiunilor polare din Alaska și Canada până în Rusia și nordul Chinei.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!