Proiectul democraților își propune acordarea unui duport semestrial în sumă de 600 de lei pensionarilor și persoanelor cu venituri mai mici de 2.000 de lei.
„Dacă PD-ul vorbea serios despre această indemnizație suplimentară, trebuia s-o planifice în buget. Bugetul pentru anul acesta l-a făcut PDM. Ei bani în buget nu au pus, dar au venit cu această inițiativă după ce a plecat trenul. E ușor să faci promisiuni electorale”, a declarat prim-ministra Maia Sandu.
„Legiuitorul a identificat, în raport cu resursele și posibilitățile statului, un cadru legal adecvat și corespunzător pentru asigurarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil pentru persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea dreptului la pensie. Or, în cazul în care persoana nu îndeplinește condițiile pentru obținerea dreptului la pensie, beneficiază de alocație socială”, și-a argumentat Guvernul decizia de a aviza negativ inițiativa.
În nota informativă se mai menționează că, în scrisoarea de intenție semnată de Guvernul Republicii Moldova către Fondul Monetar Internațional, „autoritățile și-au asumat angajamentul ferm de a implementa programul agreat și obligația de a consulta cu Fondul Monetar Internațional măsurile de revizuire a politicilor economice și financiare stabilite în Memorandum înainte ca acestea să fie adoptate”.
Anterior, democrații au oferit ajutoare de câte 600 de lei persoanelor din categoriile menționate mai sus pentru perioada rece a anului, dar și pentru sărbătorile pascale. De regulă, deciziile erau anunțate de la tribuna PDM, iar, la scurt timp, erau înainte și aprobate la Guvern sau în Parlament.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.