Relaţiile dintre India şi Pakistan se deteriorează din nou. Cele două puteri nucleare suspendă comerțul bilateral

Relaţiile dintre India şi Pakistan se deteriorează din nou. Cele două puteri nucleare suspendă comerțul bilateral
Foto: Getty Images

Pakistanul a anunţat, miercuri, reducerea nivelului relaţiilor diplomatice cu India şi suspendarea comerţului bilateral, din cauza deciziei „unilaterale” de modificare a statutului regiunii disputate Kashmir, relatează Mediafax.

Premierul Pakistanului, Imran Khan, a convocat miercuri o reuniune de urgenţă a Comisiei pentru Securitate Naţională, din care fac parte şefii principalelor instituţii civile şi militare.

„Comisia a discutat despre situaţia generată de acţiunile unilaterale şi ilegale ale Indiei. S-a decis reducerea nivelului relaţiilor diplomatice cu India şi suspendarea comerţului bilateral. Aranjamentele bilaterale vor fi revizuite”, a transmis Administraţia de la Islamabad, conform cotidianului Times of India.

Tensiunile dintre Pakistan şi India s-au amplificat după ce Administraţia de la New Delhi a anulat luni Articolul 370 al Constituţiei indiene, care conferea statut special statului Jammu-Kashmir. Pakistanul şi India revendică în totalitate regiunea Kashmir, dar ambele ţări, care sunt puteri nucleare, deţin controlul doar asupra unor zone din această provincie.

Islamabadul a condamnat vehement decizia Administraţiei de la New Delhi privind Kashmirul, a avertizat că va apăra locuitorii din această regiune şi a decis sesizarea Consiliului de Securitate ONU.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Interviu cu bărbatul care și-a pierdut familia într-un atac cu rachete în Odesa: Singurul meu sentiment este ura

Interviu cu bărbatul care și-a pierdut familia într-un atac cu rachete în Odesa: Singurul meu sentiment este ura

Germania va livra Ucrainei în iulie primele 15 tancuri antiaeriene

Germania va livra Ucrainei în iulie primele 15 tancuri antiaeriene

Maia Sandu i-a decorat pe reprezentanții R. Moldova la Eurovision cu „Ordinul de Onoare”

Maia Sandu i-a decorat pe reprezentanții R. Moldova la Eurovision cu „Ordinul de Onoare”

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea
  • 2
    Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
  • 3
    Ce se întâmplă la Hotelul Național? Chironda zice că a început demolarea, iar Primăria solicită implicarea agențiilor de stat din domeniu
  • 4
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Donbasul este complet distrus. Acolo e iadul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.