Trei deputați ACUM propun anularea mai multor prevederi care ar fi dus la furtul miliardului (DOC)

Trei deputați ACUM propun anularea mai multor prevederi care ar fi dus la furtul miliardului (DOC)
Foto: BNM


Trei deputați ai blocului ACUM - Dumitru Alaiba, Igor Grosu și Sergiu Litvinenco - au înregistrat un proiect de lege care vine să anuleze mai multe prevederi care, spun ei, au contribuit la furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești. Inițiativa prevede, printre altele, acordarea asistenței de lichiditate în situații de urgență doar băncilor solvabile și viabile și precizarea listei de active eligibile acceptate de către Banca Naţională a Moldovei (BNM) în calitate de garanţii la acordarea de credite băncilor.

Potrivit autorilor proiectului, în ultimii ani R. Moldova a fost ţinta unor masive crime financiare — spălări de bani, delapidări şi fraude cu grave consecinţe economice, sociale şi politice. Aceste crime au fost posibile în primul rând din cauza legislaţiei elaborate într-un mod anume, pentru a le facilita.

„Un element-cheie în furtul unui miliard de dolari SUA din rezervele Băncii Naţionale ale Moldovei a fost posibilitatea legală a BNM de a oferi asistenţă de lichiditate în situaţie de urgenţă celor trei bănci insolvabile, care ulterior au falimentat. Această prevedere a fost posibilă datorită unor modificări legislative în legislaţia naţională efectuate cu doar o lună înainte de furtul unui miliard de dolari SUA din rezervele BNM prin oferirea unor credite de urgenţă celor trei bănci comerciale insolvabile — Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

Proiectul de lege propune anularea acestor prevederi”, se arată în nota informativă.

Principalele prevederi ale proiectului

- definirea noţiunii de asistenţă de lichiditate în situaţii de urgenţă în Legea nr. 548/1995;

- statuarea expresă a faptului că asistenţa de lichiditate în situaţii de urgenţă poate fi acordată doar băncilor solvabile şi viabile, eliminând astfel ambiguitatea de la art.18 alin. (3) din Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei;

- precizarea listei de active eligibile acceptate de către BNM în calitate de garanţii la acordarea de credite băncilor. Se propune excluderea din lista activelor eligibile pentru garantarea creditelor a cambiilor simple şi a titlurilor emise cu privire la bunuri sau mărfuri, având în vedere că astfel de instrumente nu sunt utilizate frecvent pe piaţa autohtonă;

- actualizarea cadrului legal privind rezervele obligatorii, unul din principalele instrumente monetare administrative aplicat de către Banca Naţională în scopul controlului monetar şi managementului lichidităţii;

- ajustarea prevederilor Legii nr. 419/2006 şi a altor legi conexe având în vedere amendamentele operate la Legea nr. 548/1995 cu privire la BNM.



Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 2
    Europarlamentari: Dacă negocierile cu Gazprom vor eșua, România nu va lăsa la greu R. Moldova
  • 3
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
  • 4
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.