Șeful adjunct de la ANSA: „La controalele precedente grădinița 177 nu prezenta nereguli. E prematur să facem concluzii”

Șeful adjunct de la ANSA: „La controalele precedente grădinița 177 nu prezenta nereguli. E prematur să facem concluzii”

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor verifică starea cantinelor din școli și grădinițe de două ori pe an. Declarația a fost făcută de șeful-adjunct al instituției, Ion Toma. Totuși, spune funcționarul, în cadrul verificărilor anterioare grădinița 177, ajunsă recent în vizorul presei privind livrarea unui lot de produse alterate, nu a prezentat niciun fel de nereguli.

„Miercuri, 7 august, în această instituţie au fost prelevate probele necesare şi va fi urmărit de la începutul anului tot procesul de achiziţie, livrare, păstrare a alimentelor. Se va efectua o anchetă şi după ce vom avea rezultatele de la toate investigaţiile, ne vom putea pronunţa asupra acestui caz. Deocamdată, este prematur de făcut unele concluzii”, a declarat Ion Toma.

Oficialul a adăugat că în ultimii trei ani în ţară se înregistrează o dinamică pozitivă în ceea ce ţine de dotarea tehnică, reparaţia curentă, reglementarea procesului de achiziţii publice în unităţile de alimentaţie în şcoli şi grădiniţe.

Publicitate

„Specialiştii din subdiviziunile ANSA au un plan naţional aprobat la fiecare început de an, care prevede un anumit număr de controale. De regulă, fiecare cantină din şcoală sau grădiniţă din ţară este verificată de circa două ori pe an. Totuşi, în caz de necesitate, periodic, ANSA revizuieşte şi emite dispoziţiile necesare ca unele instituţii, în special cele unde anterior au fost depistate nereguli, să fie monitorizate suplimentar”, a declarat directorul general-adjunct al instituţiei, Ion Toma.

Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor a reiterat că în cazul depistării în cantinele publice pentru copii a produselor neconforme, răspunderea o poartă atât agentul economic furnizor, cât şi administraţia instituţiei de învăţământ:

„Îndemnăm conducerea şcolilor şi grădiniţelor să dea dovadă de responsabilitate şi să anunţe structurile ANSA atunci când depistează produse inadmisibile pentru folosirea în alimentaţie, pentru a nu pune în pericol sănătatea, ba chiar şi viaţa copiilor”.

În primele trei luni ale anului curent Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a inspectat blocurile alimentare ale instituţiilor de învăţământ general din ţară și a întocmit peste 40 de procese-verbale, cu amenzi de aproximativ 55 mii de lei. Șefii instituției susțin că au fost emise şi peste 300 de prescripţii necesare pentru înlăturarea neajunsurilor depistate.

În prezent, în Republica Moldova activează 2582 de blocuri alimentare, amplasate în instituţii şcolare şi preşcolare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal