„Aici sunt 20, și încă 12 – cu mine, în altă casă”, ne spune Irina Pascari. Ea a început să aibă grijă de pisici și să le aducă în casa ei acum zece ani, când primele animale s-au abătut la poarta sa.

„De atunci eu am luat o decizie. Am văzut o postare precum că se caută adăpost pentru patru pisoiași. De la acești patru motănași a început participarea mea în viața acestor „codițe””, ne povestește Irina.

Pe toate dintre cele 32 de pisici, Irina le știe pe nume și le dedică timpul rezervat până la orele de muncă și după.

„Fiecare pisică are caracterul ei. Când vin dimineața și seara, eu discut cu ele permanent. Fiecare are un nume, fiecare trebuie chemată, fiecare vrea bucățica ei de gingășie. Și apoi, în primul rând, asta necesită timp. Eu nu mai spun de spațiu – nu toți au posibilitatea pe care o am eu”, recunoaște Irina Pascari.

Pisicile din locuința Irinei nu ajuns însă la voluntară pentru că ea și le dorește pe toate, ci pentru că au fost în pericol.

„Cineva face cu degetul la tâmplă, dat toate animalele care sunt la mine acasă, la Vlada, sau la alte adăposturi, ele nu nimeresc acolo întâmplător. Sunt animale găsite cu anumite probleme: fie au fost salvate de câini, fie de mașini, fie de oameni, ceea ce, din păcate, tot se întâmplă”, ne spune Irina.

„Există o diferență dintre cei care iubesc animalele și cei care le iubesc și încearcă să facă ceva pentru ele. Cei care nu vor să facă nimic spun că „Nu poți să-i ajuți pe toți”. E adevărat, nu poți să-i ajuți pe toți, dar ajuți măcar unul și asta deja e un plus la karma, cum spunem noi”, râde femeia.

Irina e șocată de cruzimea unor oameni față de animalele străzii.

„Astăzi dacă veți deschide Facebook-ul și o să intrați pe grupurile dedicate salvării animalelor, e o oroare! Motănași și cățeluși – la gunoi, în sacoșe, în pădure. Oameni, ce faceți? Ce faceți? Voi purtați cruce la gât, mergeți la biserică, spuneți că aveți credință în Dumnezeu și faceți așa lucruri? Cică „Natura singură va decide”. Natura decide în pădure, când animalele trăiesc în sălbăticie. Când animalele trăiesc lângă oameni, ei sunt cei care sunt responsabili”, spune ea.

Din căsuța la sol a Irinei Pascari, mergem într-un apartament de două odăi în care stă Vlada Striga. De la pragul casei și până la balcon – e împărăția pisicilor.

Acum Vlada îngrijește de 23 de pisici. Printre ele sunt chiar și animale de rasă, iar într-un capăt al odăii, tânăra ne arată o pisică de rasă Sphynx abandonată, care costă pe piață cel puțin câteva sute de euro.

„Noi nu pur și simplu mergeam pe drum și am văzut o pisică și ne-am gândit „Hai să o luăm acasă”. Nu! Dacă în curte există o pisică pe care cineva o hrănește, are grijă de ea, ea e castrată, de ce să o iei? Ea e în habitatul ei. Noi le-am luat pe cele care nu ar fi supraviețuit fără ajutorul nostru”, spune tânăra.

Anume dorința de a le ajuta și de a le scoate pe pisici de pe lumea cealaltă, a determinat-o pe Vlada să facă a doua facultate – cea de medicină veterinară.

„Eu înțelegeam că dacă voi deveni medic veterinar, eu aș putea să fac mai mult. Aș putea să ajut deja la un alt nivel, aș putea să le tratez, să le operez singură, fără să cer ajutor de la nimeni”, explică femeia.

Dorința sa de a salva pisicile e adesea criticată, iar voluntara încearcă să păstreze distanța cu vecinii.

„Mă străduiesc să nu afișez prea mult, pentru că dacă știu mai puțin – dorm mai liniștit. Încerc să nu spun ce fac, pentru că atunci când oamenii află, ei încep să aducă (n.r. – pisici), încep a arunca pe sub ușă. Dar e imposibil să-i salvezi pe toți pisicii străzii. Omul care-i găsește trebuie să ia și el asupra sa o anumită doză de responsabilitate. Nu există o asemenea echipă de salvatori care va zbura și va face toată munca pentru tine”, declară tânăra.

Femeia recunoaște că și-a asumat o muncă grea, care-i ocupă mai tot timpul liber, iar la lipsa de timp se adaugă și cheltuielile bănești.

Puteți să susțineți cauza pe această pagină de Facebook

„Este foarte costisitor, într-adevăr. Timp de două săptămâni, se duc cinci saci de mâncare a câte 10 kg. Adică 50 de kg pe două săptămâni, doar pentru mâncare. Un sac costă 650 de lei. Pentru că eu abia am terminat studiile și nu am un job, asta e foarte complicat. De asta avem o pagină pe Facebook unde cer ajutor. Dacă cineva de ajută, eu scriu cine a făcut-o și cu cât. Dacă noi cumpărăm ceva sau sunt cheltuieli pentru servicii veterinare, eu afișez bonurile”, afirmă Vlada.

În câteva luni, tânăra și soțul ei urmează să se stabilească cu traiul în altă țară, iar misiunea cea mai grea e să le găsească tuturor motanilor o casă.

Vlada le dă oamenilor două săptămâni de probă cu pisica adoptată, înainte ca stăpânul să decidă dacă o ia în familie. Toți motanii pe care-i salvează Irina și Vlada sunt vaccinați, sterilizați, tratați de orice boli, iar viitorilor stăpâni le rămâne doar să îi iubească. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!