80 de mii de pachete în sumă de peste 3,2 milioane de lei. Asta este cantitatea și valoarea țigărilor depistate de oamenii legii pe malul râului Prut, care urmau să ajungă prin contrabandă în România. Trei persoane au fost reținute, printre care un șef de sector de la Poliția de Frontieră. Unii suspecți au reușit să fugă.
Potrivit materialelor cauzei penale, în schema de contrabandă erau implicați câțiva locuitori din municipiul Edineț, dar și cetățeni ai României neidentificați încă de anchetatori. Potrivit unui comunicat emis presei, suspecții s-au întâlnit și au stabilit din timp un plan de acțiuni bine determinat, cu distribuire de roluri și funcții – aprovizionarea, împachetarea și transportarea produselor de tutun.
Pe 1 august, planurile grupării au fost date peste cap. În satul Șireuți, raionul Briceni, suspecții au fost prinși în flagrant cu 80 de mii de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova. Oamenii legii au mai găsit două bărci gonflabile, lanterne, staţii radio, binocluri și unităţi de transport destinate săvârşirii infracţiunii.
Pentru a reține bănuiții, ofițerii au tras mai multe focuri de armă. Și asta pentru că aceștia nu s-au supus somațiilor legale. În total, pe mâna oamenilor legii au ajuns trei persoane. Unii au reușit să se ascundă din cauza vizibilității reduse. Aceștia urmează să fie reținuți, dau asigurări responsabilii.
Totodată, în mai multe localități din raionul Edineț, au fost efectuate simultan 11 percheziţii în locuinţele, depozitele şi autoturismele persoanelor implicate. Au fost ridicate accesorii de la stațiile radio, saci de dimensiuni mari care erau folosiți pentru ambalarea țigaretelor, binocluri, bande adezive, înscrisuri de ciornă şi alte obiecte.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la trei la zece ani de pușcărie.
Vezi și aceste știri

Fostul președinte Igor Dodon a fost escortat către izolatorul CNA (VIDEO)

Comisia juridică a aprobat ridicarea imunității lui Ilan Șor și Marinei Tauber. Decizia urmează să fie examinată în Parlament

Rezultatele perchezițiilor efectuate la ex-președintele Igor Dodon: Au fost supuse verificării 10 imobile și 3 automobile
Advertoriale

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib
