
Președinta CSP, despre acuzațiile Maiei Sandu: „Consiliul s-a conformat legii în vigoare”
„Consiliul s-a conformat legii în vigoare” atunci când a anunțat concursul pentru ocuparea funcției de procuror general. Declarația a fost făcută de președinta Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Angela Motuzoc, drept replică la acuzațiile lansate de prim-ministra Maia Sandu.
・
„Legea actuală e că trebuie de demarat concursul pentru ocuparea funcției de procuror general. Consiliul s-a conformat și a demarat un concurs în baza legii în vigoare. Consiliul se poate conduce doar după lege. Dura lex, sed lex (n.r. – legea e dură, dar e lege). Cum ar fi credibil un Consiliu Superior al Procurorilor dacă nu s-ar conduce după rigorile legale?”, a declarat Angela Motuzoc după ședința de vineri a CSP.
A menționat că nu se poate expune mai mult la acest subiect, pentru că nu a urmărit declarațiile Maiei Sandu, fiind în ședință.
Pe 9 august, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat concursul pentru ocuparea funcției de procuror general interimar. Asta deși ministra Justiției, Olesea Stamate, a solicitat membrilor CSP să amâne anunțarea concursului pentru luna septembrie, pentru că legea ar urma să fie modificată.
La scurt timp, prim-ministra Maia Sandu a spus că CSP, ignorând inițiativele și demersurile guvernării de a schimba modalitatea de alegere a procurorului general, a sfidat așteptărilor tuturor cetățenilor. „Acest Consiliu a arătat de nenumărate ori că se crede mai presus de orice lege și de interesul național. A fi instituție autonomă nu înseamnă a funcționa în afara regulilor și în afara interesul cetățenilor. Nu vă ascundeți în spatele autonomiei, căci ea nu vă permite să mergeți împotriva spiritului legii și a dreptății”, a spus șefa Executivului.