Incendiu fără victime într-un depozit metalic din Bălți

Incendiu fără victime într-un depozit metalic din Bălți

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara,10 august, într-un depozit metalic de pe teritoriul zonei industriale „Răut” din orașul Bălți, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI. Nimeni nu a avut de suferit.

Pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI (IGSU) au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs pe strada Decebal din municipiul Bălți.

„Apelul la serviciul unic 112 a fost înregistrat la ora 21:03 minute. Potrivit datelor IGSU, un incendiu a izbucnit într-un depozit metalic pe teritoriul zonei industriale „Răut” din orașul Bălți. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care au reușit localizarea arderii către ora 21:14 minute. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit”, scrie IGSU.

Focul a distrus 10 metri pătrați de deșeuri textile.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.