Bucăţi dintr-un avion au spart parbrize şi ferestre la Sacra. Aeronava a aterizat forţat la Roma

Bucăţi dintr-un avion au spart parbrize şi ferestre la Sacra. Aeronava a aterizat forţat la Roma

Un Boeing 787 al companiei Norvegian a aterizat de urgență pe aeroportul Fiumicino din Roma, după ce mai multe fragmente din motor s-au desprins. Bucățile din avion au spart parbrize și ferestre în apropiere de Roma, Italia. La bordul aeronavei se aflau aproape 300 de pasageri, relatează Mediafax.ro.

Carabinierii, poliţia, pompierii şi protecţia civilă sunt la faţa locului.

A fost o problemă tehnică la un motor al unei aeronave Boeing 787, obligând comandantul să se întoarcă înapoi la câteva minute după decolare. În timpul aterizării din avion s-au desprins câteva fragmente. Cu toate acestea, aeronava a aterizat fără probleme, în prezenţa autospecialelor de urgenţă şi a pompierilor desfăşurate pe pistă.

Publicitate

Pasagerii au fost evacuaţi de pe aeronavă, care este acum inspectată de către tehnicieni.

Fragmentele au căzut pe pământ în zona insulei Sacra, lovind mai multe case şi maşini parcate, şi au spart unele ferestre.

Nimeni nu a fost rănit.

Avionul, descărcat de combustibil, a revenit pe pistă fără probleme pentru echipaj şi pasageri.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal