Maria are 17 ani, are o voce joasă, e rușinoasă și vorbește cu fraze scurte. E îmbrăcată într-un tricou negru, șorți negri și ciorapi la fel de negri, iar unica pată de culoare e o agrafă „crab” violetă din părul ei tot negru. Ne așezăm în camera în care stau câte patru, iar când îmi strânge mâna e rece.

„Scuzați, am spălat vesela”, zâmbește Maria modest. 


O rog să-mi spună ceea ce ar zice despre sine cuiva care o nu o cunoaște deloc.

Maria: Provin dintr-un sat mic, sunt o fată simplă, directă, prietenoasă și bună la suflet. Nu știu, fetele mă mai laudă că fac și mâncarea bună. Eu chiar o fac din plăcere, mai ales bucatele pe care le făcea mămica mea.


Dar mai e ceva. În generația sub numărul 13 a proiectului „Apartamentul Social” de la Diaconia, Maria. e „fata care cântă”. Zâmbește când vorbește despre muzică și pentru că despre asta îi e cel mai ușor să vorbească, anume cu asta începem.

Maria: Cânt de mic copil, cred că e ceva genetic, se trage de la mama mea, de la sora mamei. Mama cânta foarte frumos, mai mult muzică de petrecere. Mătușa și ea cântă, mai rar – dar tot cântă. Mie-mi place orice fel de muzică, dar cel mai tare – cea pe care o înțeleg, care-mi încălzește sufletul. Dacă mă prind fetele cântând, nu mai scap de ele. 

Nu este adevărat că nu trebuie să-ți povestești visul. Cu cât mai des îl povestești, cu atât mai repede se realizează. Da, m-am visat de multe ori pe scene mari. Eu cred în mine și cred că voi ajunge acolo. Știu că o să-mi fie greu, dar am să ajung.

Maria cântă:


O pomenește iar pe mama, fără de care a rămas acum opt ani. O rog să-mi spună niște amintiri despre mama, la care ține mult.

Maria: Sunt momentele de dimineață, când îmi pregătea hainele, gentuța ca să merg la școală....

Vocea i se întrerupe și începe să plângă, șterge ochii cu dosul palmei. Tăcem un pic amândouă.

Maria: Îmi amintesc cum mă aștepta cu bucatele călduțe acasă, când mă întorceam de la școală... Am avut un înger, nu mamă. După asta, s-a întunecat tot-tot. Am rămas cu sora mea mai mare. Eu, de fapt, am două surori: una mai mare și una mai mică decât mine, și un frate. Cei mici au rămas cu tata de-al doilea (n.r. – vitreg). Dar eu, idee nu am de ce, poate fiindu-mi teamă că nu e tatăl meu biologic, nu m-am dus să trăiesc la el. M-am speriat că o să se recăsătorească și o să-și schimbe comportamentul față de mine. De asta am decis să merg la sora mea mai mare, iar viața mea s-a schimbat complet.


Gândul despre sora ei, căreia niciodată pe durata discuției noastre nu-i spune pe nume, o face pe Maria să-și frământe degetele. 

Maria: Pe vremea aceea când m-am mutat la ei, s-a născut al doilea copil al surorii mele, eu m-am implicat total în creșterea și educarea lui. Ea parcă nici n-a fost mamă. După asta, al treilea copil a apărut, la doi ani diferență. Mă implicam în treburile casei permanent, dar pentru ea n-a fost de ajuns. Ea consumă alcool.

Maria spune asta ușor ridicând din sprânceană, cu un mic dispreț în voce. Viciul surorii sale pare să-i fi distrus multe visuri și clipe copilărești.

Maria: În clasa a noua am lipsit foarte mult de la școală. Ea îmi spunea „Uite, eu am mult de lucru astăzi”, mai știu eu ce, „Nu am cu cine lăsa copiii”, „Stai astăzi acasă”. Nașa surorii mele era diriginta mea de clasă, profesoară de limbă română. Sora o suna permanent pe profesoară și-i spunea că mă lasă astăzi acasă. Eu am lipsit mai mult de jumătate de an. Mie, de fapt, mi-a plăcut foarte mult la școală, îmi pare foarte rău că nu am reușit să fiu alături de colegi până-n ultima clipă. 

Sora îmi spunea că are de lucru, are treabă, dar de fapt se ducea cu prietenele ei și toate serveau alcool. Venea acasă beată, pe la 3 de noapte putea să vină, pe la 4... Copilul ei cel mai mic era de sân încă, îl alăpta încă în așa stare! Eu îmi asumam responsabilitatea și-l hrăneam, îl scăldam, făceam ordine în casă. Și era tot timpul puțin.

Erau momente când eram bătută, umilită prin sat. În așa momente, mă duceam ba la sora mamei, ba la tatăl vitreg și, în anul în care am terminat clasa a noua, am depus actele la școala profesională ca să învăț trei ani de bucătar-chelner. Ea m-a adus în așa o stare, încât am lăsat și acolo școala și am plecat la tatăl vitreg. El voia să mă trimită la Bălți la studii, dar a plecat la muncă peste hotare și n-am mai ajuns să învăț. Mă gândeam să mă duc să trăiesc cu tata vitreg, dar nu era posibil deja.

Citește și: „Mama îmi spunea plângând că mai bine eram prostituată decât lesbiană”. Alexandra și Irina, un deceniu de iubire


Frații mai mici sunt reci cu ea, crede Maria, iar maturii nu i-au fost tocmai prieteni.

Maria: Am avut colegi care-mi trimiteau pe internet conspectele, temele, și eu învățam ca să știu măcar puțin. Răsfoiam cărțile și citeam cât puteam. Profesorii știau care era problema acasă, erau la curent, dar nimeni nu se băga. Asistentul social nu intervenea, d-apoi profesorii...

Timp de mai bine de un an după ce a terminat gimnaziul, Maria nu-și găsea locul.

Maria: M-am interesat și mi-am găsit un loc de muncă la Soroca, la un atelier de croitorie recent deschis. Am lucrat vreo câteva luni, dar mă certam permanent cu sora și mi-am luat chirie. La chirie tot nu mi-a mers. Fata cu care trăiam aducea fete, băieți, fumau, făceau petreceri, era frig în cameră... Am plecat înapoi la sora mea, iar în scurt timp s-a început din nou sezonul de muncă în câmp și am mers la cules la căpșuni.

Ne certam de la nimica toată. O rugam „Te rog frumos, măcar azi nu bea, o zi să te văd limpede”. Se stropșea la mine și spunea că merge la bunica, dar de fapt mergea la băut.

Sărea la bătaie la mine, arunca cu tot ce nimerea. Concubinul ei m-a bătut de vreo două ori și mi-a rupt osul de la maxilar, nu puteam pune dinte pe dinte.


Când povestește despre bătăi, Maria deja vorbește mai repede, cu voce mai sigură, parcă a decis pentru sine că se poate destăinui. O întreb cum a scăpat de acasă și a venit în „Apartamentul Social”.

Maria: Într-o zi am cumpărat la nepoți înghețată și m-am pornit la o prietenă. Asistentul social era pe prag la Primărie și văd că mă strigă. Eu nu prea aveam încredere în el, pentru că era cumătru cu sora mea. Dar de data asta mi-a dat un sfat bun. „Am o propunere pentru tine”, cică. „Este o organizație unde îți faci și profesie, și scapi și de sor-ta”. Atunci chiar i-am mulțumit din suflet că m-a scăpat.

Surorii nu i-am spus niciun cuvânt. În ultimele zile, ea a venit beată acasă, iar eu citeam o carte, „Un interviu cu un vampir”. L-am adormit pe cel mic și stăteam alături de el.

Ea a venit la mine cu înjurături, a luat prelungitorul de jos și a spus că mă ucide cu dânsul. Am împins-o și ea a căzut jos. A început a striga „Te ucid, scorpie mititică”. I-am răspuns: „Deja sunt mare”, mi-am strâns lucrurile și am plecat la Apartamentul Social.

Deși a fost agresată fizic și verbal în propria sa familie, Maria nu spune niciun cuvânt rău despre agresoarea sa. O întreb doar de ce crede că sora sa mai mare a devenit așa.

Maria: Eu cred că e geloasă. Sora permanent îmi punea bețe în roate și mă înjosea că n-o să termin școala și o să fac prostii. Dar anume ea a născut la 16 ani, a făcut patru clase și a fugit cu un bărbat. După ce mama a decedat, sora a ajuns în grija bunicii. Bunica avea gospodărie mare: vaci, oi, capre, porci... Nu avea timp de sora. Când s-a trezit, ea deja era gravidă... Asta a fost. 

AGORA: Văzând o astfel de viață, ce ți-ai promis ție însăți că în viața ta nu o să se întâmple?

Maria: Primul lucru pe care mi l-am promis e că o să-mi cresc eu copiii și nu o să mă bazez pe altcineva. O să fiu o domnișoară demnă și responsabilă, pe viitor doamnă și mamă normală. Îmi doresc ca frații mei mai mici să se mândrească cu mine, nu să plece capul în jos când intră în sat. Vreau ca faptele mele să vorbească pentru mine.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!