„Suntem la ultima etapă”: Igor Dodon, despre acordul permanent dintre PSRM și ACUM. Când ar putea fi semnat și ce presupune (VIDEO)

„Suntem la ultima etapă”: Igor Dodon, despre acordul permanent dintre PSRM și ACUM. Când ar putea fi semnat și ce presupune (VIDEO)

Președintele Igor Dodon a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că acordul permanent dintre PSRM și ACUM „este la ultima etapă”. În același timp, șeful statului a punctat faptul că acordul ar putea fi semnat săptămâna viitoare dacă formațiunile vor ajunge la un consens în ceea ce privește reforma Justiției.

„Noi am avut discuții foarte detaliate cu colegii din blocul ACUM despre tot ceea ce ține de reforma justiției, procuraturii, politica fiscală, toată agenda. Eu cred că suntem la ultima etapă de semnare a acestui acord între două componente ale guvernării. Mă refer la PSRM și blocul ACUM”, a declarat șeful statului.

În același timp, Dodon a menționat că acordul ar putea fi contrasemnat și de el.

Publicitate

„Cel mai probabil, acest raport va fi contrasemnat și de președintele țării ca suport pentru implimentarea reformelor”, a punctat președintele.

Igor Dodon a vorbit și despre conținutul viitorului acord dintre PSRM și ACUM. Conform declarațiilor, acesta conține mai multe compartimente printre care și „un pact de neagresiune” dintre ACUM și PSRM.

„El este compus din câteva compartimente. Este compus din compartimentul care conține tot ceea ce ține de politica internă, tot ceea ce ține de reformele în domeniul justiție, procuraturii. Apoi, tot ceea ce ține de activitatea în Parlament. Noi nu vom accespta traseismul politic. Alt compartiment, alegerile locale. Ultimul compartiment ține de politica externă”, a explicat Dodon.

Amintim că, încă pe 8 august, președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Vlad Batrîncea, a anunțat că socialiștii insistă pe semnarea de urgență a unui acord politic cu blocul ACUM. Totodată, el i-a îndemnat pe cei de la ACUM să vină cu o poziția consolidată pentru a înțelege „de câți deputați dispune coaliția de guvernare”.

Poziția socialistului a fost salutată de președintele Igor Dodon. „Avem șansa istorică să schimbăm lucrurile spre bine și să lansăm o nouă etapă în istoria modernă a Republicii Moldova. Dar pentru aceasta trebuie să dăm dovadă de înțelepciune și maturitate politică. Riscurile politice există pentru fiecare din noi, însă îi îndemn pe toți din conducerea țării sa fim în primul rând oameni de stat și apoi oameni politici”, a menționat șeful statului.

Ulterior, deputatul ACUM Dumitru Alaiba a venit cu o reacție: „Obișnuiți-vă cu democrația”, a spus el.

Iar prim-ministra Maia Sandu și-a îndemnat colegii din ACUM să aloce „mai puțin timp pentru declarații înfierbântate și mai mult pentru lucru”, comunicându-le socialiștilor că opiniile diferite din cadrul blocului politic nu sunt un impediment pentru înțelegerea cu PSRM.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal