Lupta împotriva corupţiei! SPIA a încheiat un Acord de colaborare cu MAI al României

Lupta împotriva corupţiei! SPIA a încheiat un Acord de colaborare cu MAI al României
Foto: mai.gov.md


O delegație condusă de către Șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Anatolie Postică, a efectuat ieri, 10 Februarie 2015, o vizită de lucru la Direcția Generală Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne al României.

În cadrul întrevederei părțile au semnat în premieră un Acord de Colaborare care prevede lupta împotriva corupţiei, schimbul de informaţii, bune practici şi dezvoltarea standardelor în activitatea celor două instituții prin cooperare.

Totodată prin semnarea Acordului, angajații SPIA vor avea posibilitatea de a prelua experienţa avansată în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei de la colegii Români și de a face schimb de informaţii în domeniul de responsabilitate pe segmentul zonei comune de frontieră.

În cadrul întrevederii care a avut loc la asediul DGA din București, contrasemnatarul Acordului, Șeful Direcției Generale Anticorupție a MAI al României, Arion Țigănaşu Jănică, a declarat că, „Semnarea Acordului va pune baza unei colaborări productive între cele două Instituții și sunt sigur că atât colegilor din Republica Moldova, cât și nouă angajaților DGA România, ne va fi extrem de utilă experiența obținută de pe urma acestei colaborări".

Conducătorul Delegației moldovenești, Șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Anatolie Postică, a ținut să mulțumească reprezentanților DGA pentru disponibilitatea de a oferi consultanţă angajaţilor SPIA pe domeniile de activitate convenite în acord și a declarat că, „Sunt convins că această colaborare va contribui esenţial la ridicarea nivelului profesional al angajaților SPIA și DGA, iar experiența unică acumulată va produce doar efecte pozitive”.

Schimbul de date şi informaţii între SPIA și DGA va avea loc doar prin respectarea legislaţiilor naţionale ale statelor din care instituțiile fac parte şi prevederilor Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la 6 iulie 1999 la Kiev. Acordul fiind semnat și parafat, a intrat în vigoare în aceiași zi.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Canoistul moldovean Serghei Tarnovschi, clasat pe locul șase la Campionatul Mondial din Danemarca. Cine a luat aurul

Canoistul moldovean Serghei Tarnovschi, clasat pe locul șase la Campionatul Mondial din Danemarca. Cine a luat aurul

R. Moldova urcă 12 poziții în clasamentul mondial al libertărții economice. Ce țară în fruntea topului

R. Moldova urcă 12 poziții în clasamentul mondial al libertărții economice. Ce țară în fruntea topului

Australia: Sute pe persoane au fost arestate la un protest împotriva restricțiilor în pandemie. Cinci polițiști, spitalizați

Australia: Sute pe persoane au fost arestate la un protest împotriva restricțiilor în pandemie. Cinci polițiști, spitalizați

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Condițiile de intrare în Ucraina au fost actualizate pentru moldoveni
  • 4
    Găgăuzia, casa a aproximativ 160.000 de oameni, cu un aport de 5% în volumul exporturilor moldovenești și cu școli în care se predă rusa (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.