
La MOLDEXPO se deschide Târgul școlar! Iată ce veți putea găsi
În mod tradițional pentru această perioadă, la Moldexpo își deschide larg porțile Târgul Școlar pentru copiii și părinții care sunt în căutarea celor necesare pentru a începe anul școlar cu dreptul. În perioada 15 august – 1 septembrie 2019, a șaptea ediție a expoziției cu vânzare întrunește circa 100 de companii cu produse dedicate școlarilor.
・
„Şi acest târg de la Moldexpo a crescut frumos, bucurându-se, pe bună dreptate, de autoritatea şi dragostea participanţilor şi vizitatorilor. Pentru că totdeauna ne străduim să oferim cele mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii comerciale. Am amenajat spaţii pentru cumpărături, dar şi de odihnă şi distracţii pentru vizitatori, care sunt în cea mai mare parte copii şi tineri, însoţiţi de părinţi”, ne spun organizatorii.
TÂRGUL ȘCOLAR este locul unde puteți găsi articole de calitate pentru elevii de toate vârstele, ofertele incluzând produse străine și autohtone la cele mai bune prețuri. În acest an circa 100 de companii își vor expune produsele. Iată ce veți putea găsi la târg:
- Uniforme școlare și costume sportive, haine pentru copii și adolescenți
- Încălțăminte, inclusiv de sport
- literatură artistică și educațională, rechizite școlare și papetărie
- genți, ghiozdane și rucsacuri de cele mai diverse modele
„TÂRGUL ȘCOLAR este cel mai mare târg școlar din Chișinău. Doar aici, pe un singur spațiu, vizitatorii vor avea posibilitatea de a cumpăra totul pentru școală. Ne pregărim de școală împreună! Vă așteptăm la TÂRGUL ȘCOLAR 2019”, spun cei de la Moldexpo.
Program: 15 august - 1 septembrie, 10:00 — 18:00