
Designeri de la noi care au mers împotriva curentului: „Era simplu dacă făceam ca toți”
#ROOFOFFLINE2019 aduce, la cea de-a treia ediție din această vară, o temă care să-i pună pe toți pe jar – „Against the stream. Povești despre imposibil”. Pentru că suntem și de data aceasta pe acoperișul unei mari întreprinderi din industria ușoară de la noi, am zis să cercetăm bine domeniul care crește atât de frumos în ultimii ani și să-i descoperim pe cei care au mers împotriva curentului. Cât de ușor sau greu le-a fost și cum s-au motivat ca să reușească, ne-au povestit Lilia Ranogaeț, proprietara fabricii Portavita, Lilia Sursu, autoarea brandului MOVE, și Corina Hamureac, creatoarea brandului Coreli by HCV.
・
Lilia Ranogaeț, femeia care „a făcut avioane în industria ușoară”
„Numai ce n-am făcut… cred că așa trebuie mai bine să mă întrebi. Pentru că de făcut am făcut de toate, iar atunci când am înțeles că industria ușoară e la pământ, în anii când abia începeam lucrul mare în producție – am făcut și avioane ca s-o mișcăm din loc. Și cred că ne-a reușit. Fiecăruia în parte, dar și industriei în ansamblu, datorită creării APIUS, datorită proiectului de Competitivitate care ne-a susținut foarte mult. Și mai este cineva cu un impact foarte mare – e fiecare designer și creator care e un entuziast prin definiție”, a spus Lilia Ranogaeț.

„Îmi amintesc de anii 2007-2008, când real în domeniu era o criză, în cazul nostru la fel. Eu am micșorat prețul cu 7% la un client, dar i-am crescut cantitatea de produs. În acest fel nu am rămas în gol de producere și, practic, am alergat împotriva curentului. Când toți se plângeau și închideau, noi creșteam poducția. Însă asta atunci a mers – acum nu mai merge, iar abilitatea unui manager bun este să se plieze și pieții, timpului, situațiilor care apar și să nu se lase dus de val”, a mai povestit proprietara și directoarea Fabricii de confecții „Portavita”, care găzduiește ediția #ROOFOFFLINE din 22 august.
Lilia Surdu, creatoarea de modă care nu face colecții de sezon
„Noi am mers de multe ori împotriva curentului și am experimentat mult la MOVE. Produsul nostru este deosebit și în afara tiparelor. Pictam pe mătase și este o cale grea. Am fi putut alege printul pe stofă, așa cum o fac mulți, însă nu am fi obținut niciodată rochii vii și atemporale. Esența brandului MOVE se regăsește în ideea de „wearable art”, deoarece poți purta natura pictată pe mătase. Abordând conceptul de Slow Fashion, am renunțat la sezoane, nu mai avem nici vară și nici iarnă – am creat o serie de ținute fără sezon”, a spus Lilia Surdu.

Vezi și: Lilia Surdu, creatoarea brandului MOVE, despre cum le-a accelerat activitatea proiectul FAP (Video)
„S-a lucrat minuțios, ore în șir la fiecare model, de aceea fiecare piesă vestimentară devine o operă de artă. Când lumea modei este invadată de colecții Fast Fashion, noi ținem la calitate și nu ne grăbim să facem haine de sezon. Cei care poarta MOVE se bucură de ceva unic și irepetabil – cel puțin așa ne-am propus noi. În plus, eu vin din alt domeniu, iar acest lucru chiar a fost o reală provocare și o „fugă împotriva curentului” dacă vreți”, a declarat creatoarea brandului de haine MOVE.
Corina Hamureac răscolește o epocă pentru a crea o colecție

Vezi și: De la jurist la creatoare de eșarfe. 20+ prezintă brandul Coreli by Corina Hamureac (Video)
„O întreagă epocă poate încăpea într-o colecție și cred că am reușit acest lucru și în colecția dedicată aniversării de 100 de ani a Marii Uniri. Hainele trebuie să transmită mesaje – din păcate, nu mai putem să creăm haine oricum și de orice fel – e prea plină piața ca să ne putem permite să facem modele pe bandă rulantă. Doar ceea ce e împotriva curentului ne poate diferenția”, ne-a spus autoarea brandului Coreli by HCV.

Vă așteptăm pe 22 august, ora 18:30, pe același acoperiș primitor de la „Portavita”, str. Petricani 17/22.
Partener general: Kaufland Moldova
Partener silver: Victoriabank, DOR Wines
Partener Bronze: Traumeel S
Parteneri gustoși: Wine Gogh, Dallmayr Coffee Moldova, Casa Rinaldi
Partener Bilete: iTicket.md