În căutarea medicamentelor pierdute: Mai multe preparate au dispărut din farmacii și au lăsat în ceață bolnavii care le administrau zilnic (VIDEO)

În căutarea medicamentelor pierdute: Mai multe preparate au dispărut din farmacii și au lăsat în ceață bolnavii care le administrau zilnic (VIDEO)


Triplixam și Glucophage XR. Pentru unii-niște denumiri incerte, pentru alții - șansa la o durere alinată. Acum câteva luni, mii de oameni care suferă de hipertensiune arterială nu au mai găsit în farmacii un comprimat pe care obișnuiau să-l consume zilnic și care le ușura suferința. Într-o situație similară s-au pomenit și persoanele care suferă de prediabet. Preparatele care le ținea nivelul de zahăr din sânge în frâu a dispărut peste noapte. Farmaciștii strâng din umeri și dau asigurări că situația este comună, iar medicamentele vor reveni pe rafturi. Nimeni, însă, nu știe când. Autoritățile responsabile, pe de altă parte, sunt în concedii, iar încercarea insistentă de a găsi o lămurire de la cei aleși să ne conducă a fost zadarnică.

Pentru a vedea cum stau lucrurile de fapt, jurnaliștii AGORA au mers în mai multe farmacii din capitală și au cerut aceste două produse. Medicamentele nu au fost de găsit, iar farmaciștii susțin că preparatele au dispărut din comerț încă din primăvară.

Dispărute fără urmă...

„Bună ziua. Aș vrea să vă întreb dacă aveți în vânzare două preparate: Triplixam pentru hipertensiune?

-Nu avem.

-Și Glucophage XR?

-XR demult nu este.

-De ce nu este?

-De aproximativ 2-3 luni nu-l avem. Nu este nicăieri. În rețeaua noastră nu este nicăieri. Se întâmplă așa ceva să nu fie câteva luni un anumit preparat”, a declarat o farmacistă.

 

„Glucophage nu este XR.

-Dar, unde aș putea să le găsesc?

-Formele XR deja de o perioadă nu sunt.

-Da se mai întâmplă așa să nu fie?

-Da, se mai întâmplă. E problemă de import. O perioadă nu sunt, apoi iar sunt.

-Adică ar putea să fie peste o perioadă?

-Da”, a spus o altă farmacistă.

 

„-Demult nu este pe piață. Anume Glucophage XR din primăvară nu se importă.

-De ce?

-S-a terminat înregistrarea. Nu s-a adus din nou partida.

-Vor mai fi în vânzare?

-Sigur că vor fi, dar nu se știe când.

-Deci nu mai are rost să caut în altă parte?

-Cred că nu”, a declarat o altă farmacistă.

August, luna concediilor

Am încercat să aflăm care este cauza disparției acestor preparate de pe rafturile farmaciilor, dar și cu ce au fost substituite comprimatele. Instituția responsabilă direct de introducerea și scoaterea medicamentelor din uz este Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Încă de la primele ore ale dimineții au încercat să luăm legătură cu administrația instituției. După mai multe tentative nereușite, apelul nostru a fost primit. Imediat cum au aflat care este întrebarea la care vrem să aflăm răspuns, responsabilul de la AMED ne-a comunicat că toți funcționarii care ar putea să ofere vreo reacție la acest subiect sunt în concediu și ne-a direcționat la linia verde.

Deși prin definiție la linia verde apelurile ar trebui să fie preluate în timp util și să fie oferite soluții, cel puțin temporare, tentativele noastre repetate s-au soldat cu eșec.

Nici șefa secției Autorizare Medicamente, Tatiana Armașul, nu a fost de găsit pentru a explica situația.

Am încercat să ajungem la șefii de la Agenția Medicamentului prin intermediul funcționarilor de la Ministerul Sănătății. Ofițerul de presă al instituției, Veronica Istrate a declarat pentru AGORA că AMED cunoaște despre situație creată, precum și despre solicitarea noastră, dar vor reveni cu un răspuns mai târziu.

Ce spun specialiștii...

„Sunt medicamente pe care persoanele care suferă de hipertesiune, precum și cele care au risc de diabet trebuie să le consume în fiecare zi, pentru profilaxie sau pentru menținerea nivelului de zahăr în sânge. Se întâmplă frecvent ca unele preparate să dispară de pe rafturi, dar atunci când pacienții le cer, farmaciștii au obligația să le ofere alternative. Pentru aceste două preparate există și au existat și până acum alternative, este adevărat că sunt ceva mai scumpe. Cel mai probabil disparația lor de pe rafturi are legătură cu expirarea contractului de import. De această situație ar trebui să se ocupe responsabilii de la Agenția Medicamentului. În general nu pot spune că este o situație ieșită din comun, se întâmplă destul de des asemenea cazuri atât la noi cât și peste hotare. Poate fi vorba de unele standarte de calitate pe care firmele producătoare nu le-au respectat, sau de unele clauze contractuale care nu au putut fi respectate pentru prelungirea perioadei. Cert pot să vă spun că pacienții nu se află în niciun pericol, ei pot găsi soluții asemănătoare în farmacie, doar că de la alt producător”, a declarat doctorul Ala Roșca.

Între timp...

 Hipertensiunea este o maladie cronică, iar drept urmare bolnavii trebuie să ia medicamente toată viaţa. Dacă nu este tratată, boala poate duce la moarte prematură. În Moldova, aproximativ 540 de mii de oameni suferă de boli ale aparatului circulator. Dintre aceştia, peste 47 de mii au tensiunea arterială ridicată.

Alți aproximativ 100.000 de mii de moldoveni suferă de diabet zaharat, iar numărul persoanelor cu diabet „latent” se estimează a fi mai mare de 2-3 ori, deoarece peste 85% din bolnavi sunt persoane adulte și suferă de diabet de tip 2. Diabetul este şi una din cauzele principale a dizabilității precoce. Fiecare a treia persoană cu orbire şi insuficienţă renală suferă de diabet zaharat. 

NOTA BENE: Știrea va fi actualizată de îndată ce vom primi un răspuns explicativ de la șefii de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Bălți: Un automobil a fost cuprins de flăcări

Bălți: Un automobil a fost cuprins de flăcări

Rezervăm ultimile bilete la evenimentul „Celebrăm Viața”, organizat de Diaconia la 20 de ani ai centrului „În Brațele Mamei”

Rezervăm ultimile bilete la evenimentul „Celebrăm Viața”, organizat de Diaconia la 20 de ani ai centrului „În Brațele Mamei”

Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”

Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.