„Vlad Plahotniuc venea la Ministerul Apărării ca la el acasă”. O spune actualul șef de la Apărare, Pavel Voicu. Potrivit lui, fostul președinte PDM ar fi primit de la minister arme, oferite în dar.
„Nu e permis ca în campania electorală Vlad Plahotniuc să vină la Ministerul Apărării, prin cazarme, la Academia Militară, ca la el acasă, să fie întâmpinat cu onoruri militare. Nu sunt permise asemenea abateri. Sunt vizate mai multe persoane. E inadmisibil ca, după alegerile locale, orchestra prezidențială să meargă la un primar de la PDM să-i cânte sonate, nu este bine”, a declarat Pavel Voicu.
Potrivit lui, în perioada anilor 2016-2019, mai multe persoane au primit în dar mai multe arme. Printre ele, și ex-președintele PDM, Vlad Plahotniuc.
„De la independență până azi, de la Ministerul Apărării au fost dăruite 77 de arme. Printr-un ordin, ministrul are dreptul să dăruiască arme de foc, carabine, pistoale. Până în 2015 – au fost dăruite 20 de arme, sunt foști miniștri, comandați ai Marelui Stat Major, persoane care și-au adus aportul Armatei Naționale și RM. Iar din 2016-2019 – au fost dăruite 57 de arme. Câte 2-3 la o persoană. Cine e capul de listă, o să trezească semne de întrebare. Pentru care beneficii Plahotniuc primește arme, pistol TT, ce a făcut dlui a distrus armata, dar nu a făcut altceva”, a mai spus ministrul.
Vezi și aceste știri

Popescu, despre decizia UE de a acorda 40 de milioane euro pentru modernizarea armatei

Procuratura a terminat urmărirea penală în privința ex-directorului ASP Serghei Railean. Riscă până la 10 ani de închisoare
