Condițiile în care ACUM va semna un nou acord cu PSRM: „Justiția este cea mai importantă reformă pe care ne-o propunem”

Condițiile în care ACUM va semna un nou acord cu PSRM: „Justiția este cea mai importantă reformă pe care ne-o propunem”

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a spus că blocul ACUM va semna un acord cu PSRM „dacă socialiștii își asumă edificarea statului de drept și reformarea din temelie a justiției”.

„Vom semna acest acord în condițiile în care socialiștii își vor asuma, alături de noi, edificarea statului de drept și reformarea din temelie a justiției și a autorității judecătorești, deoarece aici intră și Procuratura. În alte condiții nu”, a declarat Andrei Năstase după ședința de Guvern.

Totodată, Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a menționat că despre „continuitatea procesului de dezoligarhizarea a statului. Scoaterea din captivitate a instituțiilor. Părțile trebuie să se angajeze plenar în realizarea acestui obiectiv. Platforma DA nu are divergențe privind edificarea statului de drept, reformele în justiție. Am propus un obiectiv de neadmitere a traseismului politic în cadrul Parlamentului. Așteptăm un anagajment ferm pentru alegeri locale libere și corecte”.

Publicitate

La rândul său, prim-ministra, Maia Sandu, a menționat că „un asemenea acord trebuie să includă toate elementele de reformă. Justiția este cea mai importantă reformă pe care noi ne-o propunem și pe care o așteaptă cetățenii. Trebuie să finalizăm discuțiile pe modul în care reformăm justiția și să consolidăm capacitatea instituțiilor în lupta corupției. (...) Sperăm foarte mult să ajungem la acest acord cât mai degrabă”, a declarat Maia Sandu după ședința de Guvern din 15 august.

AGORA amintește că președintele Igor Dodon a declarat, că acordul permanent dintre PSRM și ACUM „este la ultima etapă”. În același timp, șeful statului a spus că acordul ar putea fi semnat dacă formațiunile vor ajunge la un consens în ceea ce privește reforma Justiției.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal