
Ulanov spune că ridicarea imunității lui Șor e răzbunarea personală a lui Dodon: „Vă mâncați unii pe alții ca păianjenii într-un borcan” (VIDEO)
„Ceea ce se întâmplă acum e răzbunarea personală a lui Igor Dodon”. Așa a comentat deputatul Partidului Șor Denis Ulanov votul Parlamentului, prin care liderul său a rămas fără imunitate parlamentară. Acesta a ținut să iasă în fața deputaților cu o luare înflăcărată de cuvânt.
・
„Sunteți gata să testăm o votare a proiectului propus de noi, cu privire la anularea imunității parlamentare? Sunt sigur că vă temeți. În curând, o să vă mâncați unii pe alții ca păianjenii într-un borcan. Întrebarea constă în doar ce va fi catalizatorul acestui proces, cine va avea o înțepătură mai adâncă sau mai mult venin”, și-a început discursul Denis Ulanov, spre amuzamentul unor deputați.
Deputatul a acuzat că chestiunea cu privire la ridicarea imunității parlamentare „a fost mereu un instrument de presiune al majorității parlamentare”.
„Vă temeți să fiți următorii. Ceea ce se întâmplă acum e răzbunarea personală a lui Igor Dodon. Ilan Șor are ce spune la acest subiect, câți bani îi dădea personal lui Dodon, câți bani a cheltuit pentru PSRM. Acum el vrea să-l distrugă pe dușmanul său personal. Ceea ce se întâmplă în ultima vreme nu este nimic altceva decât circ politic. Sentimentul de îmbătare cu putere în curând va trece. Oamenii vor simți sentimentul de dezamăgire în curând. Puterea nu e veșnică”, a declarat el.
Pe 15 august, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor. Solicitarea a fost acceptată de majoritatea deputaților.
AGORA amintește că Ilan Șor a fost anunțat în căutare internațională la 30 iulie curent.
Pe 16 iulie, Procuratura municipiului Chişinău a demarat o serie de acţiuni de urmărire penală în dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale, în perioada 14-17 iunie 2019, a frontierei de stat de către Ilan Șor. Acuzatorii afirmă că Șor a plecat din țară fără a trece controlul vamal și de frontieră.