
Copiii cu deformări ale coloanei vertebrale și a cutiei toracice sunt operați, în premieră, acasă. Câte intervenții au fost făcute în ultimele luni
Patru copii cu deformări ale coloanei vertebrale şi a cutiei toracice au beneficiat, în primul semestru al anului curent, de operaţii de corecţie anatomică în sumă totală de peste 200 de mii de lei. Compania Naţională de Asigurări în Medicină finanţează, în acest an, în premieră, zece operaţii de acest fel în cadrul noului program special „Corecţie anatomică a coloanei vertebrale şi a cutiei toracice”.
・
Instituția precizează că, inclusiv, consumabilele sunt acoperite financiar din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
Suma contractată de CNAM pentru cele zece intervenţii, inclusiv consumabilele necesare, este de peste 507 mii de lei.
Publicitate
Aceste operaţii sunt efectuate la Institutul Mamei şi Copilului.