Sala de clasă cu pereți jerpeliți și geamuri sparte, în reparație. Cum explică directoarea liceului cu profil sportiv de la Ciocana starea în care se află încăperea (VIDEO)

Sala de clasă cu pereți jerpeliți și geamuri sparte, în reparație. Cum explică directoarea liceului cu profil sportiv de la Ciocana starea în care se află încăperea (VIDEO)

Pereți jerpeliți, bănci vechi și scaune deteriorate. Este peisajul cu care o instituție de învățământ din capitală îi așteaptă pe elevii din clasa întâi. După ce pe o rețea de socializare un filmuleț video prin intermediul căruia și-a exprimat indignarea și dezamăgirea față de condițiile în care vor studia copiii la un liceu cu profil sportiv din sectorul Ciocana, jurnaliștii AGORA au fost la fața locului pentru a vedea cum stau lucrurile de fapt. 

Începând cu data de două septembrie sala de studiu va găzdui aproximativ 28 de pici care vor veni în clasa întâi. Managerul instituției spune că lucrări de reparație în această clasă au fost făcute acum trei ani. Între timp, aici s-au ținut lecții de educația fizică în teorie, muzică dar și arta plastică.

Managerul instituției ne-a asigurat că ferestrele vor fi schimbate cu unele mai moderne și mai rezistente. Totuși, directoarea recunoaște că nu este sigură că acest lucru va fi posibil până pe 2 septembrie.

„Deja s-a discutat cu agentul economic referitor la ceea ce ține de instalarea geamurilor termopan, o să încercăm să soluționăm și problema cu băncile reglabile. Nu pot să spun cu certitudine că reușim până pe data de 2 septembrie”, a spus directoarea.

Elena Frunză a precizat că în cazul în care lucrările nu se vor încheia în timp util, se vor găsi alte soluții:

„În cazul în care nu se reușește, copiii vor frecventa în altă sală de clasă din ciclul gimnazial”.

 Totuși, spune managerul, starea în care se află sala de studiu este „meritul” elevilor.

„Dacă ne uităm atent, nu profesorii au făcut acest dezastru, ci tot copiii noștri, nu ai altcuiva. Așa îi educăm, așa îi avem”, a declarat Elena Frunză.

 Anual, Liceul cu profil sportiv are un buget de 11 milioane 444 de mii de lei.  Managera instituției spune că cea mai mare parte din bani se duc pentru salarii și cheltuieli de întreținere.

Directoarea susține că, în prezent, liceul funcționează cu resurse în minus. Chiar și așa, Elena Frunză ne-a asigurat că nu toți elevii care vin în clasa întâi vor studia în condiții precare. Unii, susține directoarea, au parte de săli modernizate.

De cealaltă parte, directorul Asociației „Părinți Solidari”, spune că problema este în lipsa unei comunicări eficiente dintre părinți și cadrele didactice.

„Să vii cu două săptămâni înainte de școală și să găsești așa o sală. Evident că nu a fost comunicare cu părinții și nu li s-a spus că se vor face reparații. Reparația trebuia să fie începută deja, mai ales că avem sărbători înainte și a mai rămas o săptămână până la începerea noului an școlar”, a declarat Ala Revenco.

 Revenco susține că administrația școlii a început reparația abia după ce pe Internet a apărut un filmuleț care arăta starea dezastruoasă a sălii de studiu.

La liceul cu profil sportiv din sectorul Ciocana își fac studiile 691 de elevi.

Vezi și aceste știri
Două categorii de aparate de zbor, „Jucărie” și „Aeromodel”, nu vor avea nevoie de autorizația ACC pentru operare. Iată noul regulament

Două categorii de aparate de zbor, „Jucărie” și „Aeromodel”, nu vor avea nevoie de autorizația ACC pentru operare. Iată noul regulament

Dodon s-a arătat „interesat” de obținerea vaccinului anti-COVID-19, creat de ruși: Conducerea Republicii Moldova va expedia la Moscova un demers

Dodon s-a arătat „interesat” de obținerea vaccinului anti-COVID-19, creat de ruși: Conducerea Republicii Moldova va expedia la Moscova un demers

CNAS a transferat 1.650 milioane de lei pentru plata prestațiilor sociale. Beneficiarii, atenționați despre termenii de ridicare a sumelor

CNAS a transferat 1.650 milioane de lei pentru plata prestațiilor sociale. Beneficiarii, atenționați despre termenii de ridicare a sumelor

Advertoriale
Ecaterina Ternovețcaia a ales cariera în IT: „În IT trebuie să urmăriți piața și tehnologia, care înregistrează progrese în fiecare zi” (VIDEO)

Ecaterina Ternovețcaia a ales cariera în IT: „În IT trebuie să urmăriți piața și tehnologia, care înregistrează progrese în fiecare zi” (VIDEO)

5 lucruri esențiale pentru un elev sau viitor student! Le poți comanda rapid de pe Rozetka.md

5 lucruri esențiale pentru un elev sau viitor student! Le poți comanda rapid de pe Rozetka.md

Moldtelecom va mări de patru ori acoperirea rețelei LTE 4G în țară până la sfârșitul anului 2020

Moldtelecom va mări de patru ori acoperirea rețelei LTE 4G în țară până la sfârșitul anului 2020

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Ed Sheeran va deveni tată! Artistul s-a retras pentru a se bucura de viața de familie
  • 4 sfaturi practice care o să-ți ușureze munca în bucătărie
Cele mai populare
  • 1
    Proteste în Belarus: Forțele de ordine au început să tragă în casele oamenilor (VIDEO/FOTO)
  • 2
    Belarus: Circa 250 de femei îmbrăcate în alb au format un lanț, în Minsk. Acestea stau în tăcere, cu flori în mâini
  • 3
    Dodon: În R. Moldova sunt confirmate patru cazuri de reinfectare cu COVID-19. Imunitatea colectivă în țările UE e de 3%
  • 4
    Președintele anunță deschiderea unui cont pe care persoanele care doresc să susțină agricultorii din Moldova pot face donații
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.