Angajați de la MoldATSA se plâng pe administrația întreprinderii. Mărul discordiei – un gard

Angajați de la MoldATSA se plâng pe administrația întreprinderii. Mărul discordiei – un gard
Foto: moldova24.info

Mai mulți angajați de la MoldATSA, care și-au păstrat anonimatul, s-au plâns pe administrația întreprinderii că ar fi organizat licitații dubioase. Potrivit unei scrisori primite de AGORA, în fața sediului central al MoldATSA s-ar fi construit un gard de 60 de metri lungime cu 3,4 milioane de lei. Reprezentanții întreprinderii au spus însă că lungimea construcției este, de fapt, mai mare, iar prețul – mai mic.

Acuzațiile angajaților

„Vă dăm doar un singur exemplu din şirul de achiziţii dubioase: Construcţia gardului în faţa Punctului de control şi dispecerat, care are o lungime de aproximativ 60 de metri. Gardul a fost construit în faţa sediului central al MoldATSA şi a fost finalizat în februarie 2019 (luna alegerilor parlamentare). Pentru acest proiect a fost achitată suma de 3,4 milioane de lei. Se pune întrebarea ce fel de gard sau din care materiale este construit acest gard (posibil din metale preţioase)”, se arată în scrisoarea semnată de „colectivul de angajați al Î.S. MoldATSA”.

„Nu ne semnăm la această scrisoare din diferite motive, pentru că nu ştim ce va fi mâine şi nu suntem convinși că aceşti hoţi vor fi opriţi”, au precizat autorii.

Ce spune MoldATSA

AGORA i-a contactat pe reprezentanții întreprinderii, care au spus că „informația comunicată este eronată”.

Iată precizările companiei:


Din caietul de sarcini pentru executarea construcției respective, vedem că lungimea gardului este, de fapt, de aproape 97 de metri. Iată care au fost cerințele:


Potrivit MoldATSA, lucrările respective reprezintă prima etapă dintr-un proiect investițional. Urmează construirea unui nou punct de control de acces, dar și instalarea sistemelor de supraveghere video, de iluminat și de alarmă.

Întreprinderea a mai precizat că starea vechiului gard nu corespundea cerințelor, fiind construit în 1994 și având un metru înălțime. „Una din responsabilitățile de securitate ale furnizorului de servicii de navigație aeriană este ca locurile vulnerabile să fie protejate în mod corespunzător, aplicând strategii optime de protecție perimetrală și de a împiedica intrarea întâmplătoare sau premeditată a persoanelor neautorizate”, a menționat instituția.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune

Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune

Biden i-a convocat la o discuție din „Situation Room” pe aliații europeni în legătură cu posibilitatea unui atac al Rusiei

Biden i-a convocat la o discuție din „Situation Room” pe aliații europeni în legătură cu posibilitatea unui atac al Rusiei

Vicepremierul Spînu susține că a renunțat la compensația pentru gazele naturale: „Nu mă aștept ca multă lume să renunțe”

Vicepremierul Spînu susține că a renunțat la compensația pentru gazele naturale: „Nu mă aștept ca multă lume să renunțe”

Advertoriale
Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
  • 3
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 4
    Șeful Moldovagaz spune că majorarea prețului pentru gazul metan este justificată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.