Proiectul de lege mai prevede obligarea Organizațiilor Creditare Nebancare (OCN) să raporteze la cei care formează istoriile de creditare, interzicerea acceptării fondurilor rambursabile de la persoane fizice și interzicerea modificării contractului pentru sume de până la 50.000 de lei.

Altfel spus, pentru împrumuturile de până la 50.000 de lei, acordate persoanelor fizice, CNPF propune interzicerea modificării condițiilor contractuale în devafoarea clientului, deoarece acestea presupun o supraplată față de OCN. „Autoritatea de supraveghere propune introducerea unor pârghii de atenuare a riscurilor cuantificate pe piață, care țin de costurile supradimensionate și nejustificate ale împrumuturilor”, a menționat vicepreședintele CNPF, Iurie Filip.

Șefa Direcției generale creditare nebancară din cadrul CNPF, Alina Cebotariov, susține că modificările propuse permit temperarea gradului de împovărare a populației prin introducerea de noi reglementări de creditare responsabilă, inclusiv cerințe privind condițiile și modul de evaluare a capacității clientului de rambursare a creditului nebancar.

Conform datelor CNPF, la 1 iunie 2019, activele deținute de organizațiile de creditare nebancară constituie aproape 10 miliarde de lei, în creștere cu 65%, față de anul 2018.

Portofoliul de împrumuturi și leasing financiar atinge peste 8 miliarde de lei. Numărul beneficiarilor de credite nebancare se ridică la aproape 465 mii de persoane, iar valoarea medie a unui împrumut a constituit peste 18 mii de lei, anunță CNPF.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!