Carp ar putea părăsi blocul ACUM dacă „epopeea” CC nu se rezolvă: Parcă am fi în „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale

Carp ar putea părăsi blocul ACUM dacă „epopeea” CC nu se rezolvă: Parcă am fi în „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale

Deputatul blocului ACUM, Lilian Carp, crede că Vladimir Țurcan ar trebui să demisioneze din fruntea Curții Constituționale, iar magistrații aleși pe criterii poltice - să se retragă de la CC, altfel, Carp ar putea să părăsească blocul politic ACUM. Carp a susținut un briefing de presă la care a spus că regretă situația în care s-a pomenit Înalta Curte. „E o situație destul de tristă, parcă am fi în „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale”, a spus deputatul.

Parlamentarul și-a început cuvântarea și cu alte numiri din ultima perioadă.

„Am să pornesc de la CNA, de la procurorul interimar și alte funcții. Eu nu mi-am dat votul, dar asta nu mă scutește de scuze publice. Vedem acțiunile întreprinse de acești noi șefi de instituții: sunt amorfe, exact ca până acum. Am văzut ridicarea imunității unui singur deputat, deși în raportul Kroll sunt mai multe nume. Ori noi am plătit bani degeaba la Kroll, ori procuratura nu-și face treaba. Nu se știe unde am fost fraieriți”, consideră Carp.

Deputatul consideră că situația creată la Curtea Constituțională, unde Vladimir Țurcan a fost ales cu patru voturi, însă trei magistrați spun că nu l-au votat, „e o situație destul de tristă”.

„Parcă am fi în „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale. Trebuie să introducem operațiuni noi de adunare și scădere în manuale. Cel mai prost e când oamenii nu vor să-și asume votul. Cei care au votat pentru Țurcan trebuie să-și asume votul, să zică fără rușine. Altfel vor apărea suspiciuni când Curtea va lua alte decizii. Nu știu cine și cum a votat, bănuielile mai puțin contează. Noi am spus oamenilor că vom numi persoane integre la conducere, indiferent ce acțiuni vor face. De aceea, eu am fost împotriva ca noi să permitem numiri în funcții a persoanelor care chiar și au fost cândva afiliați politic. Vedem că acest proces a fost prejudiciat. Vedem că societatea pierde încrederea avută”, susține deputatul.

Pentru remedierea situației, Carp îi cere lui Țurcan să-și dea demisia din funcție, iar procesul de alegere a președintelui CC să fie reluat. Totodată, politicianul vrea ca magistrații aleși prin afiliere politică să se retragă de la Curte.

„Văd că și Dodon s-a arătat deranjat că la CC s-a ales un reprezentant al PSRM. Dacă toate părțile au regrete, asumați-vă și retrageți acești candidați. Eu nu vreau să mă asociez cu aceste acțiuni, nu vreau să dăm percepția că funcțiile se partajează pe criterii politice”, a punctat Carp. „Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla în viitorul apropiat, eu nu-mi văd rostul de a mai face politică sau de a mă regăsi în vreo echipă”, a conchis Carp.

Amintim că Lilian Carp și Sergiu Litvinenco nu au votat pentru Domnica Manole și Vladimir Țurcan la CC. Anterior, Carp nu a votat nici pentru candidatura lui Dumitru Robu în funcția de procuror general, motivând că acesta „a făcut mai multe acțiuni la comanda fostului lider PDM, Vlad Plahotniuc”

Vezi și aceste știri
Franța înăsprește restricțiile pandemice: „Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică”

Franța înăsprește restricțiile pandemice: „Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică”

R. Moldova are mai mulți milionari în lei. Cel mai tânăr are 18 ani

R. Moldova are mai mulți milionari în lei. Cel mai tânăr are 18 ani

R. Moldova se împotmolește în deșeuri. Soluțiile altor state, preluate doar pe hârtie (VIDEO)

R. Moldova se împotmolește în deșeuri. Soluțiile altor state, preluate doar pe hârtie (VIDEO)

Advertoriale
 Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Teatrul Satiricus anunță trei spectacole în aer liber, la final de august. Rezervă bilete acum!
  • Disputele familiale afectează identitatea personală cum niciun alt tip de conflict n-o poate...
Cele mai populare
  • 1
    Oponenta lui Lukașenko a publicat primul video după ce a plecat în Lituania: „Am luat o decizie pentru care unii mă vor judeca, iar alții mă vor urî” (VIDEO)
  • 2
    După o copilărie la limita sărăciei în Rusia, a început o nouă viață în R. Moldova. Povestea lui Ghenadii Eșmekov, stabilit de 53 de ani la Chișinău
  • 3
    „Tot satul se teme de el”. Un bărbat din Ștefan-Vodă, care ar bate măr tot satul, nu mai ajunge pe mâna poliției. Oamenii nu scriu cerere de frică (VIDEO)
  • 4
    Proteste la Minsk: Încă un manifestant a murit, iar oponenta lui Lukașenko e de negăsit
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.