În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe subiecte, printre care problema „plăților de buzunar" și plăților informale pentru acordarea serviciilor medicale în Republica Moldova, achizițiile publice trucate și netransparente a medicamentelor şi acțiunile de prevenire a corupției, inclusiv pregătirea formatorilor în domeniu.
„Este binevenită informarea și instruirea medicilor pe segmentul de anticorupție și integritate, dar este necesar ca această informare să acopere și segmentul populației care trebuie să conștientizeze că practica plăților medicale neoficiale este una ilegală, iar în virtutea sistemului existent de asigurare medicală obligatorie, cetățenii beneficiază de servicii medicale gratuite", a adăugat Ala Nemerenco.
În același context, Ruslan Flocea a menționat că sistemul de sănătate este o prioritate pentru CNA:
„Eradicarea practicilor de colectare a plăților directe din buzunarul cetățenilor este unul din principalele obiective, pe care și le poate asuma CNA în comun cu MSMPS , dat fiind faptul că populația îşi exprimă tot mai des nemulţumirea vis-a-vis de acest fenomen ilegal".
Cele două instituții au convenit să-şi fortifice capacităţile instituţionale pentru a pregăti o serie de formatori, dar și pentru a îmbunătăți conclucrarea la capitolul monitorizării corectitudinii elaborării caietelor de sarcini și procedurilor de achiziție.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.